
Cea de-a V-a ediție a „Sunlight Theatre”, festival de teatru și artele spectacolului organizat de fundația culturală Artmedia se apropie de final. Ultimul spectacol, „Voyeur”, de Gardner McKay, în regia lui Claudiu Istodor și scenografia semnată de Iulian Bălțătescu, va loc pe 30 octombrie, de la ora 19:00, pe scena filarmonicii „Banatul”.
„Voyeur” este un thriller psihologic de o mare complexitate emoțională, Tudor Aaron Istodor și Alexandra Ioniță fiind cei doi actori care dau viață personajelor dintr-o poveste despre un psihopat care hărțuiește femei, reușind, prin jocuri mentale subtile, să le țină într-o constantă teroare, fără a recurge la violență fizică. Acest joc psihologic al minții redefinește granițele moralității și capacitatea omului de a crede în ceea ce vrea să vadă, îndemnând la reflecție asupra adevărului și manipulării.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.
Despre piesa considerată o explorare a puterii de manipulare și a carismei umane, autorul textului, Gardner McKay, afirmă: afirmă: „Voyeur este despre capacitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalți și despre darul nostru minunat de a minți. Este despre puterea noastră de a ierta și despre compromisurile pe care le facem în fața celor care ne pot face rău.”
Pentru prestația sa excepțională din „Voyeur”, Tudor Aaron Istodor a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor la festivalul de teatru „COMIC 7B”, Buzău International Arts Festival, iar spectacolul a câștigat premiul „Ion Băieșu” pentru cel mai bun spectacol în cadrul aceluiași festival.
Biletele se pot procura de pe iabilet.ro.
