
Poliţiştii au sancţionat, pe baza unor imagini, două persoane care ar fi încălcat prevederile legate privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale în judeţul Timiş.
S-au acordat o amendă de 1.500 lei, respectiv un avertisment.
„În urma imaginilor apărute în spațiul public, conform cărora ar fi fost încălcate prevederile legale privind desfășurarea alegerilor prezidențiale, au fost demarate verificări de către echipele constituite pentru cercetarea incidentelor electorale, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței vreunei abateri de la normele legale în vigoare.
Astfel, au fost identificate 2 persoane, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 de lei și un avertisment cu privire la încălcarea normelor legale prevăzute de Legea 370/2004, pentru alegerea Președintelui României.
Astfel, reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile articolului 55, litera t, constituie contravenție continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea în ziua votării a alegătorilor, la sediul secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1.500 – 4.500 de lei”, a transmis IPJ Timiş.