Război în Gaza, ziua 411. Netanyahu spune că Hamas nu va mai...

Război în Gaza, ziua 411. Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce enclava palestiniană

0
DISTRIBUIȚI

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va mai conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și că Israelul a distrus capacitățile militare ale grupării islamiste, potrivit Reuters.

Netanyahu a mai spus că Israelul nu a renunțat la încercarea de a-i localiza pe cei 101 ostatici rămași în enclavă și a oferit o recompensă de 5 milioane de dolari pentru returnarea fiecăruia.

„Oricine îndrăznește să le facă rău ostaticilor noștri va avea mâinile pătate cu sânge.


Vă vom vâna și vă vom prinde”, a spus Netanyahu. „Alegeți, alegerea este a voastră, dar rezultatul va fi același. Îi vom aduce pe toți înapoi”, a adăugat premierul.

Declarațiile au fost făcute de Netanyahu într-un clip video înregistrat în timpul vizitei sale în Gaza, unde a mers împreună cu ministrul israelian al apărării și șeful armatei sale și unde a primit, de asemenea, o informare cu privire la activitățile operaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.