
Formația timișoreană Sonatic a lansat un nou videoclip, la piesa „Haz”, o melodie care are un mesaj social clar și care se vrea a fi un protest împotriva mirajului promisiunilor electorale, duopă cum spun membrii trupei.
„Melodia este un îndemn la recunoașterea gravității realităților manipulatoare și la evadarea din starea de resemnare cotidiană printr-un protest împotriva mirajului promisiunilor electorale, învelite în staniolul superficialității. A face haz de necaz este un pansament local, cu efect temporar, și nu o cale spre vindecare definitivă. Vorbim despre dileme (vechi), inegalități și refugii emoționale. E o piesă la care am muncit foarte mult și am așteptat s-o lansăm chiar înainte de aceste trei weekend-uri de alegeri în România. În acest videoclip vrem să arătăm o oglindă a noastră printr-o sintagmă foarte cunoscută…și anume a face haz de necaz… Nu știu cât haz sau necaz ne așteaptă după aceste trei weekend-uri de alegeri dar este foarte important să avem această oglindă în față, să știm unde suntem, să conștientizăm, să facem o introspecție și oarecum să recunoaștem care e realitatea manipulatoare din jurul nostru.
Haz vine ca o continuare firească după piesa «Manifest» pe care am lansat-o în luna iunie și vine în pregătirea unui viitor album în care cel mai probabil toate piesele vor avea un mesaj de implicare socială. Piesa Haz vine de la o idee a lui Lucian Mircu. În luna ianuarie discutam despre posibile viitoare piese și mi-a spus că Hazul de necaz e ceva ce trebuie dat mai departe ”, ne-a declarat Bogdan Racz, solistul formației Sonatic.
Trupa a lansat albumul de debut, „Sunt”, in anul 2014, material care a fost desemnat Best Romanian Rock Album, în cadrul Maximum Rock Awards, în același an. În 2016, a apărut albumul cu numărul doi – „Iluzii”. În decembrie 2019, Sonatic a participat la Rock for Revolution – concert maraton ce a marcat trei decenii de la Revoluția din 1989, alături de Cargo, Pro Musica și Phoenix, iar în luna iunie a acestui an Sonatic a lansat „Manifest” – un îndemn la rezistență prin implicare civică. Formația Sonatic este alcătuită din Bogdan Racz – voce, Mihai Berdeiu – chitară electrică, Cristian Săftescu-Jescu – chitară acustică, Radu Racz – chitară bas și Sorin Ghiniţă – tobe.