Cadouri de Crăciun pentru femeile abuzate, prin grija Lions Diamond Club Timișoara...

Cadouri de Crăciun pentru femeile abuzate, prin grija Lions Diamond Club Timișoara (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Femeia în Prim-Plan, o nouă ediție a unui eveniment cu și despre femei organizat de Ramona Olteanu și Lions Diamond Club Timișoara, a avut și o componentă caritabilă, pe lângă cea de educație, sănătate sau inspirație: „Celebrăm Femeia în toată splendoarea ei – frumusețe, emoție și autenticitate, dincolo de vârstă, etnie sau statut social” a fost motivul pentru care peste o sută de femei s-au reunit la ZET Hotel, pentru a doua ediție a evenimentului Femeia în Prim-Plan.

A fost o seară magică, în ajun de Moș Nicolae, în care s-a vorbit despre femei din perspectiva iubirii si imaginii de sine și a promovării unui stil de viață de calitate, care să aducă Femeia în prim-planul existenței ei.

După momentul emoționant al colindelor, care a deschis conferința, a fost lansat proiectul „Be You. Emoție și Autenticitate”, inițiat de Ramona Ilie. Acest proiect de suflet a adus în prim-plan poveștile a 100 de femei remarcabile, ilustrate prin fotografii și relatări inspiraționale.O călătorie care dezvăluie ambele fețe ale frumuseții, fizică și interioară, într-un album cu fotografii care conține pe fiecare pagină motto-ul „Ești frumoasă! Dovada va fi în fotografiile cu tine!”. Iar cine răsfoiește albumul înțelege exact ce vrea să spună Ramona Ilie, celebră pentru fotografiile cu femei și pentru cum susține puterea frumuseții feminine.

Seara a continuat cu „Călătoria spre Longevitate”, un ghidaj plin de informații de specialitate, oferit de dr. Florina Todoruț și dr. Andreea Țăran, care au dezvăluit secretele unei existențe feminine armonioase și împlinite. Florina Todoruț, medic primar ginecolog cu peste 24 de ani de experiență, preocupată de sănătatea intimă și de calitatea vieții femeilor indiferent de vârstă, a dezvăluit la ce trebuie să se raporteze femeia când este vorba despre longevitate: nutriție, mișcare, echilibrul hormonal, sănătatea mintală și emoțională, somnul, reducerea stresului și a inflamației, scereening și prevenție. Cu sfaturi bazate pe experiență, Florina Todoruț a captat atenția auditoriului exclusiv feminin, așa cum s-a întâmplat și la prezentarea medicului Andreea Țăran, dermatolog în cadrul clinicii Azeena, un loc în care fiecare femeie primește îndemnul „Bine în pielea ta!”.

Momentul emoționant al serii a fost strangerea de fonduri pentru femeile abuzate aflate în evidența DGASPC Timiș. Doamnele prezente au făcut donații care se vor transforma în cadouri de Crăciun pentru femeile care au trecut prin traume și suferințe.


Acestea vor avea sărbători frumoase prin grija Lions Diamond, club al căror membre dau și de această dată dovadă de empatie și de implicare în comunitate.
Seara a cuprins și discuții, o tombolă și socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.