
Intervenție de urgență a pompierilor, joi după-amiaza, în jurul orei 17:45, la un incendiu produs pe strada Emilia Lungu Puhallo din Timișoara.
„A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică pentru lucru și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta în balconul unui apartament. Din imobil s-au autoevacuat aproximativ 10 persoane. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma incendiului au ars două aparate electrocasnice și un obiect de mobilier. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată”, a transmis ISU Timiș.
Pentru evitarea unor astfel de situații, pompierii vin cu următoarele recomandări:
- Nu lăsaţi lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea.
- Amplasaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură.
- Nu puneţi lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.).
- Stingeţi întotdeauna lumânările înainte de a le muta.
- Nu adormiţi cu lumânările aprinse.