
Foto: arhivă
Pompierii au intervenit duminică pentru a stinge un incendiu izbucnit în altarul Bisericii Sfântul Prooroc Ilie Testiveanul, din cartierul Fabric.
ISU Timiș anunță că nu sunt persoane rănite.
Potrivit ISU Timis, incendiul a fost anunțat în jurul orei 14:00. Incendiul s-a produs la un lacaș de cult situat pe strada Andrei Șaguna din Timișoara.
La sosirea echipajelor la locul incendiului s-a constatat că flăcările se manifestau în interiorul altarului bisericesc.
Nu s-au înregistrat victime .
În urma incendiului au ars elemente de mobilier și materiale textile.