Lucian Nagy a susținut un concert în Germania alături de percuționistul de...

Lucian Nagy a susținut un concert în Germania alături de percuționistul de talie mondială Rhani Krija (video)

0
DISTRIBUIȚI

Saxofonistul timișorean Lucian Nagy a susținut la sfârșitul săptămânii trecute, un concert la Karlsruhe, alături de percuționistul de talie mondială Rhani Krija, în cadrul unui eveniment care a deschis seria culturală „Art of the World” la DCS Contemporary, o galerie de artă contemporană din acest oraș german.

„Am început colaborarea cu Rhani Krija cu șase ani în urmă, în Germania, când am înregistrat un album care se numește Maktoub. Proiectul acesta s-a născut la inițiativa Corinei Schmidt, cea care are o galerie de artă în Karlsruhe, unde expun o serie de artiști plastici din întreaga lume. Pe acest album, care a fost înregistrat dar din cauza pandemiei nu a fost lansat există și o piesă de-a mea, Alchemie, care are un substrat filozofic. Concertul susținut recent în Germania a fost unul ieșit din contextul de jazz standards sau alte nișe cunoscute, și ne-am simțit extraordinar. Aștept cu nerăbdare alte colaborări cu acest proiect și sperăm să ajungem și în România cu el”, ne-a declarat Lucian Nagy.

Percuționistul Rhani Krija, s-a născut în Maroc, în 1971.


În adolescență a început să asculte stiluri muzicale tradiționale din Africa de Nord, care au stat la baza muzicii pe care o cântă astăzi. Cunoscut pentru cunoștințele și capacitatea sa de a cânta ritmuri andaluze, arabe, africane și latine autentice, Rhani a devenit un percuționist internațional foarte căutat. Începând cu finalul anului 2002, Rhani Krija a cântat alături de Sting, Herbie Hancock, Herbert Grönemeyer sau Plácido Domingo.

Lucian Nagy s-a născut în 1983, la Arad, într-o famile de muzicieni și a absolvit Facultatea de jazz „Richard Oschanitzky” din Timișoara,. După absolvirea facultăți, artistul și-a dezvoltat aptitudinile muzicale studiind saxofonul alături de Bob Franceschini în New York. Un alt moment de cumpănă al carierei sale au fost cursurile de măiestrie susținute alături de Paul de Castro în Los Angeles. În 2014, artistul a inițiat proiectul Lucian Nagy & Balkumba Tribe, o fuziune perfectă de stiluri muzicale, afro-indiene cu jazz, care a lansat în luna mai a anului 2018 materialul discografic „State of Soul”, iar printre proiectele în care este implicat se numără Bega Blues Band, Blazzaj sau Vandercris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.