
O nouă expoziție din ciclul „Amintiri necesare”, inițiat de Casa Artelor din Timișoara în urmă cu doi ani, ca un exercițiu de memorie culturală dedicat celor mai importanți artiști ai orașului care au părăsit această lume, deschide acest an cu lucrări ale ceramistei Iulia Dinescu (1942-2017). Succesul acestui demers în anul în care orașul a fost capitală europeană a culturii i-a determinat pe organizatori să continue această inițiativă și în următorii ani, cu cel puțin două expoziții anuale.
Pictorul Andrei Medinski, cel care va rosti și cuvântul de deschidere a expoziției joi, 30 ianuarie, la ora 18:00, face, în avanpremieră, o scurtă prezentare a artistei: „Arta în care s-a consacrat Iulia Dinescu a fost arta ceramicii.
O artă a focului. O artă a neastâmpărului creator. Căci este o artă să te joci cu focul fără să stârnești un incendiu! Creațiile din ceramică arsă ale Iuliei Dinescu, cu vagi trimiteri la reprezentări vegetale, acvatice, telurice, sau insinuări antropomorfe, trăiesc însuflețite într-un soi de intimitate domestică împăcată. Liniștitoare. Poate chiar terapeutică. O ceramică modelată și arsă mai întâi de focul interior, creator, al artistei. Forme și simboluri potențând efemerul și totodată nemurirea din noi. Cum spuneam, însuflețind astfel materia, aluatul teluric, lutul, țărâna în care ne vom întoarce fiecare. Cândva. Sub diagnosticul: Finita la commedia! Ei bine, putem vorbi despre oameni care au fost. Doar că au fost. Și despre artiști care au rămas. Iar Iulia Dinescu face parte dintre aceștia din urmă”.
Expoziția va fi deschisă în galeria Pygmalion până în 5 martie și poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 15:00 – 19:00. Intrarea este liberă.