
Pompierii au salvat, joi, o vulpe care a rămas blocată într-o groapă, din cauza surpării pământului. Evenimentul a avut loc în curtea Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara.
„Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Hunedoara a fost solicitat astăzi, pentru eliberarea unei vulpi, care a rămas blocată într-o groapă, din cauza surpării pământului”, a anunțat ISU Hunedoara.
„Colegii noștri au reușit să elibereze imediat vulpea și au anunțat Serviciul de ecarisaj al Primăriei Municipiului Hunedoara pentru a prelua în siguranță animalul, care urmează să fie eliberat în mediul natural”, mai spune comunicatul pompierilor.
