
Artistul portughez Ricardo Caria, care cu două decenii în urmă s-a stabilit la Arad, a ținut să marcheze acest moment special cu mulțumiri pentru țara care i-a devenit și care l-a transformat în omul care este astăzi.
„Se împlinesc 20 de ani de când am ajuns în România, țara care mi-a devenit casă și care m-a transformat în artistul și omul care sunt astăzi. Cine ar fi zis că după două decenii voi fi aici, vorbind limba voastră, împărtășind povești și momente de neuitat alături de voi? Am ales să marchez acest moment într-un loc care îmi reflectă perfect sufletul: pe vârful unui munte, în mijlocul naturii, înconjurat de frumusețea care îmi amintește că orice vis poate deveni realitate. Cu acest prilej am de făcut două anunțuri importante pentru 2025. În vara acestui an, voi porni într-o aventură incredibilă: o călătorie cu bicicleta din Arad până în Lisabona, orașul meu natal. Este mai mult decât o provocare fizică; este un tribut adus celor 20 de ani trăiți aici, un mesaj despre depășirea limitelor și o invitație pentru voi toți să credeți în puterea voastră interioară.
Prin acest proiect, vreau să inspir, să motivez și să arăt că, indiferent de obstacole, orice drum poate fi parcurs. În această toamnă, voi organiza un spectacol unic, alături de mulți dintre muzicienii cu care am colaborat de-a lungul carierei mele în România. Va fi o celebrare a muzicii, a prieteniilor și a drumului parcurs împreună, un eveniment care sper să aducă bucurie și emoție tuturor celor care ne vor fi alături. Acești 20 de ani nu ar fi fost posibili fără oamenii extraordinari pe care i-am întâlnit pe drum – familia mea din România, prietenii, colegii, publicul meu drag. Fiecare zâmbet, fiecare aplauz, fiecare moment împărtășit a fost o piatră de temelie în povestea mea. Mulțumesc România, te iubesc!, “ spune artistul.
Portughezul îndrăgostit de România s-a născut la Lisabona pe 16 decembrie 1978 și a urmat cursurile universității tehnice din capitala Portugaliei. La 25 de ani, Ricardo Caria a fost angajat de o multinaţională și a ajuns în România, unde s-a și stabilit. În 2012 a participat la emisiunea-concurs „Vocea României”, fiind prima apariție la un post de televiziune național. În cadrul semifinalei Eurovision din 2018 de la Timișoara, Ricardo Caria a cântat melodia câştigătoare a Eurovision 2017, „Amar Pelos Dois”, piesă care l-a transformat în câştigător pe Salvador Sobral iar de-a lungul anilor a susținut o serie de spectacole de succes și în Timișoara, cel mai recent dintre acestea desfășurându-se în luna noiembrie a anului trecut, la Stage Pub.