Bărbat rănit în urma unui incendiu la o casă

Bărbat rănit în urma unui incendiu la o casă

0
DISTRIBUIȚI


Pompierii militari din Petroșani și Lupeni au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Lupeni. Focul a cuprins o cameră și acoperișul clădirii iar un bărbat care a suferit arsuri la nivelul feței s-a autoevacuat.

„Forțele de intervenție, sosite de urgență cu 2 autospeciale de stingere de mare capacitate, dar și cu o ambulanță SMURD, au acționat pentru a stinge flăcările care au cuprins o cameră și acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Pompierii au lichidat incendiul, în limitele găsite.

Totodată, echipajul medical a acordat asistență medicală unui bărbat în vârstă de aproximativ 57 de ani, care a ieșit din casă imediat după declanșarea incendiului. Acesta avea arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare. Persoana rănită a fost transportată cu ambulanța SMURD la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului municipal din Lupeni”, a transmis ISU Hunedoara.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost neexploatarea corespunzătoare a mijloacelor de încălzire, în acest caz, o centrală termică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.