Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” prinde avânt. Șeful CJ Timiș, optimist în privința...

Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” prinde avânt. Șeful CJ Timiș, optimist în privința desemnării constructorului noii arene (foto și video)

0
DISTRIBUIȚI


Foto și video: Virgil Simonescu

Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” este în plină desfășurare și, conform președintelui CJ Timiș, care a fost azi în vizită pe șantier, ar trebui să fie gata în termenul prevăzut.

„Utilajele și-au intrat în drepturi pe «Dan Păltinișanu», operațiunea de punere la pământ a bătrânei arene fiind în plină desfășurare. Compania care execută lucrările are un ritm bun, iar dacă acesta va fi susținut în continuare, cel mai probabil demolarea va fi finalizată înainte de termenul prevăzut în contract, adică opt luni”, a transmis Alfred Simonis.

Licitația pentru construcția noii arene, un contract de aproximativ 114 milioane de euro, a fost lansată în licitație anul trecut, și nu mai puțin de 84 de firme, în șapte asocieri mari, au depus oferte.

„Compania Națională de Investiții se află pe finalul fazei de analiză a ofertelor depuse și este posibil ca, în zilele următoare, să știm și numele constructorului. Dacă nu vor exista contestații, ne așteptăm ca înainte de încheierea acestui an să demarăm și ridicarea noii arene”, mai spune mesajul lui Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.