
AIESEC, asociație studențească înființată în 1948 și activă în România din 1990, anunță că perioada de recrutare pentru studenții timișoreni se apropie de final. AIESEC este cea mai mare organizație internațională condusă de tineri, care oferă oportunități de dezvoltare personală și profesională. Rețeaua AIESEC numără aproximativ 40.000 de membri în peste 120 de țări și funcționează ca o continuare independentă a Biroului ONU prin Secretariatul General pentru Tineret.
„AIESEC este mai mult decât un program de voluntariat – este o comunitate vibrantă de studenți deschiși, pasionați și dornici să crească împreună. Prin implicarea directă în proiecte de impact, membrii organizației învață să lucreze în echipă, să își dezvolte abilități esențiale și să creeze conexiuni internaționale.
După finalizarea procesului de selecție, tinerii au oportunitatea de a-și dezvolta competențe în domenii variate, precum HR, finanțe, marketing, customer experience, vânzări și organizare de evenimente. Printre abilitățile esențiale pe care le poți dobândi în AIESEC se numără marketing B2C, public speaking, PR, project management, vânzări B2B, graphic design și copywriting. Albastrul este culoarea reprezentativă a AIESEC, simbolizând deschiderea, energia și dorința de a crea un impact pozitiv. AIESEC nu este doar un loc unde înveți, ci un mediu în care te descoperi, îți depășești limitele și legi prietenii pe viață. Dacă ai observat această culoare pe holurile facultății tale, acum ai șansa să afli ce înseamnă cu adevărat să faci parte din această experiență”, a transmis AIESEC Timișoara.
Tinerii care doresc să treacă prin „una dintre cele mai valoroase experiențe din studenție”, sunt invitați să se înscrie, până pe 2 martie, completând formularul disponibil AICI.