Bani europeni, investiți în universitățile din zonă prin ADR Vest

Bani europeni, investiți în universitățile din zonă prin ADR Vest

0
DISTRIBUIȚI

Aproape 15.000 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara vor beneficia de condiții moderne de învățare, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro, realizate cu ajutorul fondurilor europene.

Contractul de finanțare semnat în această săptămână va permite dotarea facultăților cu echipamente de ultimă generație, laboratoare performante și noi resurse digitale, toate menite să îmbunătățească procesul de învățare al studenților și să le ofere pregătirea necesară pe piața muncii.

Proiectul prevede echiparea cu tehnologie de vârf, spații optimizate pentru studiu și noi laboratoare specializate în mai multe facultăți din cadrul UVT: Facultatea de Arte și Design va dispune de un laborator pentru proiecte la intersecția dintre artă, design și tehnologie iar Facultatea de Sociologie și Psihologie va beneficia de trei laboratoare performante, inclusiv un laborator de neurocogniție, esențial pentru cercetările avansate în domeniu.


Și Facultatea de Fizică va avea un laborator de fizică cuantică, pentru cele mai recente descoperiri din domeniu, iar Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie va beneficia de un laborator de imunologie, susținând formarea viitorilor specialiști din domeniul medical și al științelor naturii. Facultatea de Științe ale Guvernării și ale Comunicării va fi dotată cu un laborator modern de jurnalism, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor va beneficia de îmbunătățiri ale confortului prin instalarea unor sisteme de climatizare modern iar Facultatea de Matematică și Informatică va beneficia de un Container Remote Computing, o infrastructură esențială pentru dezvoltarea și implementarea rapidă a aplicațiilor IT moderne, facilitând inovația în domeniul tehnologiilor digitale. Alte două amfiteatre vor fi complet modernizate, iar întreaga universitate va beneficia de îmbunătățiri la conexiunea wireless. Pe lângă modernizarea infrastructurii, include și măsuri pentru adaptarea curriculei universitare la cerințele pieței muncii. Mai multe cursuri vor fi îmbunătățite, și vor fi incluse trei programe noi de master, referitoare la biologie, știința informației cuantice și realitatea virtuală și augmentată.

În proiect vor fi investiți în următorii doi ani aproape 4,6 milioane de euro fonduri nerambursabile. În total, ADR Vest a semnat contracte de finanțare pentru 14 proiecte cu toate universitățile de stat din regiune, având o valoare totală nerambursabilă de 33 de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.