Timișorenii, invitați la consultări pentru viitorul Sinagogii din Fabric

Timișorenii, invitați la consultări pentru viitorul Sinagogii din Fabric

0
DISTRIBUIȚI

Sinagogile din Timișoara sunt clădiri istorice deosebit de importante pentru oraș, însă în prezent, poate cu excepția Sinagogii din Cetate, nu beneficiază de atenția cuvenită în ceea ce privește valorificarea lor. Municipiul Timișoara și World Monuments Fund organizează ateliere de consultare pentru a identifica soluții pentru reabilitarea și promovarea Sinagogii din Fabric. Prima întâlnire va avea loc pe 9 aprilie.

Proiectul reprezintă o oportunitate de a revitaliza zona și de a crea un punct de atracție atât pentru localnici, cât și pentru turiști, având în vedere atât importanța monumentului istoric, cât și necesitățile și așteptările comunității.

„Ne dorim ca Sinagoga din Fabric să fie un spațiu viu, care aduce oamenii împreună și răspunde nevoilor comunității. De aceea, opinia comunității este esențială pentru viitorul ei. Sinagoga va deveni unul din punctele centrale ale regenerării urbane din zona Traian, un proiect pe care îl începem în această vară”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

De la preluarea monumentului istoric, autoritățile locale au efectuat lucrări de reparație pentru asigurarea stabilității clădirii. Aceste măsuri includ protejarea vitraliilor și a elementelor arhitecturale de valoare, sigilarea golurilor existente, îndepărtarea tencuielilor și structurilor deteriorate, precum și intervenții structurale la balcoane.


Pentru a preveni infiltrațiile, a fost montată o membrană hidroizolantă pe acoperiș. Urmează să înceapă lucrările la structura de lemn a acoperișului.

Procesul de consultare este accesibil tuturor din comunitatea locală, incluzând asociațiile civice, profesioniștii în arhitectură și urbanism, instituțiile culturale și educaționale, organizațiile nonguvernamentale, sectorul de afaceri și administrația publică. Prima întâlnire va avea loc pe 9 aprilie 2025, împreună cu reprezentanții comunității evreiești din Timișoara, care au cedat Primăriei dreptul de administrare asupra Sinagogii.

„Începem consultările cu comunitatea pentru viitorul Sinagogii din Fabric. Vrem ca acolo să fie un spațiu viu, care aduce oamenii împreună pentru evenimente culturale, activități educaționale sau întâlniri comunitare. În primăvara asta, organizăm o serie de ateliere participative ca să găsim împreună cele mai potrivite soluții privind utilizarea Sinagogii. E un proces pe care îl facem împreună cu World Monuments Fund și face parte dintr-un efort mai larg de revitalizare a Sinagogii. Încă din toamnă am început lucrările de punere în siguranță a clădirii, iar în prezent acoperișul este protejat cu o membrană specială. Lucrăm la conservarea vitraliilor și a elementelor arhitecturale valoroase, precum și la consolidarea structurilor de la balcoane. Următorul pas este intervenția asupra structurii de lemn a acoperișului. Sunt încrezător că Sinagoga din Fabric își va recăpăta strălucirea și rolul în viața comunității. Ea e gândită ca un punct central în proiectul de regenerare urbană a zonei Traian, unde începem lucrările în curând”, a postat Fritz pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.