
Cinci grupuri de firme s-au înscris în competiția lansată de Primăria Timișoara pentru reabilitarea Podului Iuliu Maniu. Conform comunicatului municipalității, lucrările de demolare și reconstrucție sunt motivate de necesitatea asigurării siguranței pentru miile de oameni care îl traversează zilnic – pietoni, șoferi sau bicicliști – având în vedere că podul nu a beneficiat niciodată de lucrări de consolidare.
„Podul de la fosta Fabrică de țigări e pe lista celor patru poduri pentru care am planificat să începem șantierele anul acesta. Am și depus proiect pentru obținerea de fonduri europene. Nu va fi un șantier ușor, pentru că, practic, vom reconstrui podul de la zero și acest lucru va produce mult disconfort.
Dar, e o lucrare absolut necesară și, după mai bine de 45 ani în care nu s-au făcut lucrări serioase la acest pod, nu mai putem amâna”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Structura de rezistență a Podului Iuliu Maniu, edificat în 1978, nu mai corespunde standardelor actuale, iar suprastructura, rampele și scările de acces prezintă semne clare de deteriorare. În acest context, proiectul propus de municipalitate presupune demolarea și reconstrucția suprastructurii, care va include două benzi pe fiecare sens, trotuare și piste pentru bicicliști. Rampele și pilonii podului vor fi menținuți, dar vor fi supuși lucrărilor de consolidare și reabilitare. De asemenea, constructorul va reconstrui scările de acces, va consolida malurile pentru a preveni eroziunea, va instala un sistem modern de iluminat LED, va monta parapete de siguranță și va introduce componente speciale cu rol antiseismic.
Firmele interesate să realizeze reabilitarea Podului Muncii sunt PORR CONSTRUCT; TEHNODOMUS SRL; Asocierea FREYROM (lider) și PROCONS GROUP; Asocierea DRUMURI ȘI PODURI BANAT SRL (lider) și GOTT STRASSE; Asocierea ZSN CARDINAL (lider), CML.RO SRL, ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL.
Valoarea estimată a investiției este de 49.325.947,10 lei, iar termenul de execuție este de 14 luni. Pentru a accelera investiția, Primăria Timișoara a depus o cerere de finanțare de 43 de milioane de lei prin Programul Regional Vest 2021–2027.