Expoziție despre plantele de leac ale străbunilor, la Complexul Muzeal Arad

Expoziție despre plantele de leac ale străbunilor, la Complexul Muzeal Arad

0
DISTRIBUIȚI

Complexul Muzeal Arad organizează, în parteneriat cu filiala arădeană a asociației culturale „Tomis”, expoziția „Plante de leac din colecțiile muzeului” și atelierele tematice „Farmacia dacică”, care va fi vernisată miercuri, 2 aprilie, ora 10:00, la Muzeul de Științe ale Naturii de la Palatul Cultural, la care vor participa grupuri școlare în perioada 2 aprilie – 7 mai. La primul atelier dedicat farmaciei dacice, coordonat de farmacistul Sorin Cosma, vor participa clasei a III-a de la Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal”.

Potrivit muzeografului dr. Camelia Patko, „„România este recunoscută în lume pentru diversitatea și frumusețea sa floristică. După cum știm, o parte dintre speciile floristice, pe lângă rolul lor în ecosisteme, au și diverse proprietăți terapeutice. Unele dintre ele, au fost folosite încă de pe vremea dacilor, pentru tratarea unor afecțiuni. Plantele medicinale au constituit o preocupare importantă a omului pe parcursul dezvoltării sale. În căutarea celor necesare traiului, acesta a observat că anumite plante alinau durerea, favorizau cicatrizarea rănilor, iar altele vindecau unele boli. Astfel, plantele de la munte, deal, câmpie, chiar și cele de pe marginea drumului, sunt un dar și au menirea de a ne hrăni și a ne vindeca de diverse afecțiuni. Ele au făcut parte dintotdeauna din viața noastră și trebuie culese cu grijă, ținând cont de dezvoltarea lor, de înflorire, de anumite perioade ale zilei, așa cum ne-a fost transmis prin viu grai de către bătrâni sau cum am aflat din cărțile de specialitate sau de la specialiștii în domeniu cu experiență îndelungată. Sublimul vegetal este mereu o promisiune de sănătate și ne întâmpină de-a lungul unui an prin floare, fruct, frunză, sevă, scoarță sau rădăcină.


Așadar, în această primăvară, Complexul Muzeal Arad aduce în atenția publicului plantele medicinale, pregătind pentru publicul vizitator expoziția intitulată «Plante de leac din colecțiile muzeului». În cadrul expoziției deschise la Muzeul de Științele ale Naturii vor fi prezentate coli de ierbar cu plante presate și fiecare plantă va fi însoțită de imaginea ei în mediul natural, de denumirea populară și cea științifică, precum și de o scurtă descriere a proprietăților terapeutice. Vor fi expuse plante cum ar fi: sparceta, patlagina apei, coada șoricelului, iederă, urzică, cimbru, curpen, ciumăfaie, mentă, mușețel, sânziană, stânjenel, potbal, boz, salvie, soc, spânz, patlagină, pelin”.

În cadrul atelierelor tematice organizate pe perioada expoziției, vor fi prezentate detalii despre tratamentele dacice. În 2 aprilie, 9 aprilie, 16 aprilie, 30 aprilie și 7 mai, grupurile școlare pot participa pe bază de programare la atelierele tematice coordonate de farmacistul Sorin Cosma, președintele asociației culturale „Tomis”, filiala Arad, în cadrul programului școlar „Săptămâna verde”. Expoziția va rămâne deschisă până în luna septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.