
Aquatim a anunțat întreruperea furnizării apei, din cauza unor avarii, până la ora 15, pe străzile Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu, Cerna, Bârzava, Ivan Petrovici Pavlov și Alma Cornea Ionescu, din Timișoara, respectiv în Izvin.
Marți, compania de apă anunță lucrări de investiții în cadrul Stației de Tratare a Apei, prin urmare la Deta apa va fi întreruptă între orele 10 și 17.
De asemenea, tot mâine, sunt programare lucrări de conectare conducte la intersecția străzii Transilvania cu strada Vulturilor, în cadrul „CL 13 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 1”. Astfel, între orele 9-16 apa va fi întreruptă pe străzile Vulturilor, Strada Transilvania, Aleea Poeniței, Aleea Muzicii, Clăbucet și Bran.