
Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit în 4 aprilie deschiderea oficială a lucrărilor Consorțiului Universitaria, unul dintre cele mai importante evenimente academice din România. Reuniunea a adus laolaltă rectorii, președinții senatelor universitare și membrii echipelor de conducere ai celor zece universități membre, într-un demers comun de analiză și reflecție asupra viitorului învățământului superior românesc.
Pe durata întâlnirii, participanții vor dezbate principalele provocări ale sistemului universitar, urmând să formuleze propuneri și strategii care să susțină excelența în educație și cercetare.
„Suntem onorați să găzduim această nouă ediție a întrunirii Consorțiului Universitaria. E o ocazie în care merită să ne amintim și cum a luat ființă Consorțiul Universitaria, primul din România, grupând universități de specialitate, după care au apărut și celelalte, ale universităților politehnice, de medicină, și celelalte apoi, pe un model al vechilor bresle. Am încercat, în timp, să coagulăm universitățile în jurul unor idei, a unor valori și, dincolo de performanța academică a universităților noastre, iată că suntem în acest moment cel mai mare consorțiu universitar din țară, ținând cont de numărul de studenți, de numărul cadrelor didactice, de rezultatele cercetărilor și actelor educaționale, putem să ne considerăm o forță.
Merită să fim uniți și să ne impunem valorile în care credem, care au țintit, an după an, spre o zonă superioară a sistemului educațional, iar rezultatele noastre vorbesc de la sine. Pe parcursul celor două zile, în lucrările din panelurilor acestei ediții a reuniunii universităților din Consorțiul Universitaria, sunt convins că vom propune idei noi și o rezoluție finală în care se va vedea forța și viziunea și calitatea universităților din consorțiu”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul UVT, pe pagina sa de Facebook.
Consorțiul Universitaria este cel mai vechi și prestigios consorțiu universitar din România, reunind instituții de învățământ superior cu un profil academic și de cercetare solid. Împreună, acestea însumează 42% dintre studenții și 40% dintre cadrele didactice din țară, jucând un rol esențial în dezvoltarea domeniului academic.
Obiectivele Consorțiului include sprijinirea dezvoltării academice prin schimb de bune practice și crearea unui spațiu academic românesc de înaltă calitate, integrat în peisajul educațional european și internațional.
Universitățile membre sunt Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea de Stat din Moldova.
Odată cu această reuniune, Universitatea de Vest din Timișoara a preluat oficial Președinția Consorțiului Universitaria pentru perioada următoare. Conform comunicatului instituției, în acest rol UVT își propune să consolideze colaborarea între universitățile membre și să stimuleze dezvoltarea de mecanisme inovatoare pentru performanță academică și cercetare de vârf.