Poli Timișoara a bătut și la Pecica și a ajuns la zece...

Poli Timișoara a bătut și la Pecica și a ajuns la zece jocuri consecutive fără eșec în „C”. Reacția antrenorului Cristian Gălan

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica Timișoara își continuă parcursul aproape perfect din anul 2025. După victoria de acasă cu Lupeni, alb-violeții au triumfat, nu fără emoții, și pe terenul ultimei echipe care se mai putea lăuda până vineri că nu erau bătuți de ei – Progresul Pecica. Singura reușită a partidei i-a aparținut, devreme, lui David Ciurel, din pasa golgheterului Bogdan Istratie. Din păcate pentru lider cel din urmă s-a accidentat destul de serios înainte de pauză.

Poli a început bine jocul. După șutul lui Militaru (min. 6), care l-a întins serios pe Zamfir, elevii lui Cristian Gălan aveau să deschidă scorul la un contraatac-școală. Istratie a scăpat din partea dreaptă, a ajuns până în preajma colțului careului mic, de unde a preferat să-l servească ideal pe colegul titularizat oarecum surprinzător în locul căptianului Marincu. David Ciurel a avut de îndeplinit o simplă formalitate, dar una atât de importantă, de trei puncte, precum a făcut-o, tot ca titular, în precedenta deplasare, la Șag în sezonul regular.

Prima ieșire afară a alb-violeților în play-off nu a fost însă o simplă plimbare, deși Pecica pare mai aranjată și curată decât multe municipii (aham) din Banat. Gazdele au fost aproape să profite de o eroare mare în minutul 14, când la o neglijență Militaru a trims la un adversar din propriul careu, Șimăndan însă a părut că se pierde mai degrabă cu firea în fața portarului și Mosoarcă s-a opus egalării. În minutul 38 a venit o veste proastă din punct de vedere medical, Istratie nereușind să continue jocul după o căzătură, acuzând dureri și la umăr și la inghinali.

De asemenea, Poli a tremurat și în startul părții secunde, când gazdele au beneficiat de un penalty în urma unui fault făcut de Miclăuș la Aldan. Era minutul 56 când Arsene a tras însă modest de la punctul cu var și Mosoarcă a reușit să rețină în doi timpi. Altfel, alb-violeții puteau să închidă conturile mai devreme, în minutul 73, când, intrat pe parcurs, Marincu a pătruns până în care, dar a preferat o pasă neinspirată în locul finalizării sale iar David Ciurel a ajuns departe de poartă balonul. La aceeași fază mingea expediată de Prună a fost scăpată în față de Zamfir, dar Rotariu, pe fază, a șutat tot în goalkeeper care era și foarte aproape de el. Tot pe contraatac același Marincu a mai avut o deviere la colțul scurt, unde se afla însă și Zamfir la post. Gazdele au și reușit să introducă mingea în plasă în minutul 79 prin ucraineanul de la UTA, Kyrychenko, dar reușita a fost anulată, steagul tușierului fiind deja sus pentru poziția celui care a pasat.

Poli a ajuns la zece meciuri consecutive fără eșec în acest sezon, dintre care nouă victorii și o remiză. Liderul alb-violet are 41 de puncte acum iar urmăritoarele Lupeni și Ghiroda, ambele cu 35 de puncte, au joc direct mâine în Valea Jiului. Pecica a rămas cu doar 31 de puncte. În etapa viitoare, a 4-a, timișorenii au deplasare scurtă, la Ghiroda.

Progresul Pecica: Zamfir – Haloș (74, Wild), Iurasciuc, Nicolescu, Aldan – Șimăndan (61, Borcea), Morariu – M. Călin (88, Olăroiu), Arsene (61, Ekmekci), L. Bodri – Kyrychenko. Antrenor: Dan Stupar.

Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Miclăuș (64, Nagy), D. Roșu, Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Militaru (64, Marincu) – Prună (86, Avramescu), Popa (cpt.), D. Ciurel (86, Boariu) – Istratie (38, Rotariu). Antrenor: Cristian Gălan.

„Foarte importantă și în același timp foarte foarte grea (n.r.


victoria obținută). După cum am preconizat în săptămâna premergătoare jocului, că vom întâlni un adversar foarte bun, s-a văzut și astăzi pe teren, pentru că echipa din Pecica în foarte multe momente a dominat jocul. A trebuit să fim defensivi foarte clari ca să nu putem să le oferim situații de gol. Mă bucur pentru băieții noștri, pentru că au muncit enorm de mult pentru această victorie. Ne așteptam la acest joc și, într-un final, sunt foarte fericit pentru ei. Nu a venit prea devreme (n.r. golul), a venit într-un moment foarte bun, pentru că cei din Pecica au început jocul foarte bine. După care s-a echilibrat puțin, ne-au dominat iarăși, am avut și noi momente de dominare, dar mai puține. Cred că a venit într-un moment foarte bun, pentru că știam că o să avem un meci foarte greu și poate lucrul acesta ne-a dat puțină încredere în plus pentru a aborda restul partidei”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul Politehnicii.

Tavi și-a făcut datoria, știm ce poate Tavi, poate sunt anumite momente când poate vrea mai mult de la el, dar trebuie să ținem cont că suntem oameni și toți avem în anumite momente erori”, a precizat Cristian Gălan. În mod inedit arbitra Szabo Krisztina a mai acordat un penalty contra lui Poli la Cermei. Și atunci portarul alb-violeților a intervenit salvator.

David Ciurel, titular azi pe poziția căpitanului Fabian Marincu, s-a dovedit o unică modificare inspirată înj echipa de start. „Eu în fiecare săptămână vorbesc cu ei și le-am spus că nu există un jucător care să merite să joace și să nu o facă. Ne bucurăm că avem multă concurență pe mai multe posturi, lucru care ne oferă o stabilitate oarecum, e clar, e foarte greu pentru cei care nu intră în primul 11 să înțeleagă tot timpul deciziile pe care le iau, dar până acum nu am avut nicio problemă în sensul acesta. Și mă bucur pentru David (Ciurel), mă bucur pentru toți băieții. Cei care au intrat de pe margine au făcut un joc la fel de bun. Ce este important este că avem lotul foarte compact și omogen și putem să schimbăm oricând jucători și, vedeți, rezultatul este același”, a concluzionat tehnicianul alb-violeților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.