Poli Timișoara și-a asigurat prezența la baraj după un eurogol cu Progresul...

Poli Timișoara și-a asigurat prezența la baraj după un eurogol cu Progresul Pecica. Gălan: „Următorul gând al nostru este de a câștiga toate meciurile”

0
DISTRIBUIȚI

Pentru al doilea sezon consecutiv Politehnica va juca pentru revenirea în Liga 2. Astăzi, alb-violeții pregătiți de Cristian Gălan au avut parte de un adversar dificil, Progresul Pecica jucându-și cu hotărâre pe „Electrica” ultima carte de a mai intra în lupta pentru primele două locuri. După un penalty ratat, dar și ocazii ale oaspeților, o execuție fanstastică, de la distanță, a puștiului Sebastian Avramescu a decis meciul. 1-0 și timișorenii speră din nou la o vară pe care o vor începe un etaj mai sus.

La fel ca pe celelalte stadioane din țară și la Timișoara a fost ținut un moment de reculegere pentru Papa Francisc, înmormântat chiar sâmbătă la Roma.

Altfel, galeria alb-violetă s-a mobilizat pentru următoarea serie de trei jocuri acasă, cu un mesaj-manifest, afișat și în tribună sub forma unei coregrafii în prima repriză, precum și printr-un text împărțit spectatorilor, cu mesajul: „Nu trebuie să ne întoarcem de unde am plecat!” Ținta suporterilor a părut a fi în special fostul patron al vechiului club FC Politehnica – Marian Iancu.

Pe teren Poli a avut ocazii importante în prima parte. Istratie (min. 19) și Rotariu (25) au irosit șanse bune în fața lui Zamfir. Cel din urmă încercând un lob din poziție aproape unu la unu. Mai mult, alb-violeții au avut și un penalty în minutul 41, dar Istratie a executat slab și Zamfir a reținut în dreapta sa. Pedeapsă dictată după ce Vlaicu a fost tras de Haloș în careu.

Oaspeții, care au avut și momente bune de posesie în prima parte, au fost mai periculoși la reluare. Dar de fiecare dată Mosoarcă a fost la post. Mai ales cu un sfert de oră înainte de final, când practic a respins reluarea lui Șimăndan din careul mic. Dar și câteva minute mai târziu l-a blocat pe ex-polistul Haloș. Totul s-a decis apoteotic în minutul 85. Intrat de puțin timp pe gazon, puștiul Sebi Avramescu a recepționat o minge de la Popa în marginea cercului de la mijlocul terenului, nu a ezistat și a lansat o acoladă care l-a surprins complet nepregătit pe portarul M. Rus (intrat în locul lui Zamfir, accidentat). Explozia de bucurie din tabăra gazdelor a fost urmată și de un debut, în prelungiri, a juniorului 2007 – Călin Fazekas, al treilea puști trimis de Cristian Gălan în premieră pe teren la seniori în această primăvară.

Cu 47 de puncte, Poli e prima din Seria 9 care face pasul în semifinalele barajului. Lupeni, cu 44 de puncte acum, după victoria cu 5-0 ieri la Ghiroda, o va urma foarte probabil. Următorul adversar al alb-violeților, sâmbăta viitoare (ora 18) e chiar trupa timișeană, care are 36 de puncte și doar șanse teoretice la locul 2 dar și un moral zdruncinat.


Pecica a rămas ultima, cu 35 de puncte.

Din seria „pereche” Poli ar putea da în semifinale mai întâi, în ordinea din clasamentul Seriei 10, de Minaur Baia Mare, CSM Olimpia Satu Mare sau SCM Zalău.

Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Miclăuș, D. Roșu, Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, I. L. Rotariu (65, Militaru) – Prună, Popa (90+2, Fazekas), Marincu (cpt., 65, Boariu) – Istratie (80, Avramescu). Pe bancă: Enășescu – Amariei, Nagy, Huminic și Tătaru. Antrenor: Cristian Gălan.

Progresul Pecica: Zamfir (55, M. Rus) – Nicolescu, Iurasciuc (46, N. Călin), Wild (cpt., 87, Arsene), Haloș – Ristin (67, Morariu), L. Bodri – Olăroiu, Șimăndan (87, Borcea), Aldan – Kyrychenko. Pe bancă: – Bozian și Ekmekci. Antrenor: Dan Stupar.

„Cred că e mai mult decât un gol, cred că e un eurogol. Sebi ne surprinde cu tot felul de execuții de genul acesta, inclusiv în antrenament. A mai avut cu Pecica o lovitură din foarfecă, un gol foarte frumos și fenomenal. Îl felicit pentru decizia luată până la urmă. A fost un meci foarte greu. Un meci care putea să fie ușor dacă noi ne fructificam ocaziile din prima repriză iar adversarul, în prima repriză, nu și-a creat situații de gol. În schimb, în cea de-a doua repriză a avut mai multe situații de poartă, de ambele părți de data aceasta. Tavi chiar a scos vreo trei mingi incredibile. Tavi e un portar care crește de la meci la meci și, probabil, dacă o ține tot așa, o să aibă o carieră frumoasă, sper! Sebi mă cunoaște de mulți ani de zile, știe cum sunt, pentru că am lucrat împreună și la juniori. Execuția, nu avem ce să comentăm, este spectaculoasă. Încercăm să folosim cât mai mult jucătorii noștri, pe care-i avem, să obținem maximum de la fiecare jucător. Sebi are un concurent pe poziție foarte bun și atunci trebuie să fim întotdeauna pregătiți 100% pentru momentul în care intrăm pe teren. Noi nu am avut obiectivul acesta. Nu am știut că o să ne întâlnim cu el. Evident următorul gând al nostru este de a câștiga toate meciurile pe care le mai avem de disputat. Adică șapte, nu? Trei și cu patru – șapte!”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul Politehnicii.

„Sigur că primul obiectiv era să ne calificăm în play-off. Și de aici mai departe ne-am dorit mai mult. Și cred că am fi meritat mai multe puncte din meciurile pe care le-am disputat în play-off, dar din păcate plătim tribut. Uneori facem cadouri, alteori lipsă de inspirație la finalizare, alteori și decizii de arbitraj. Sigur că ne-am fi dorit mai mult și de la meciul acesta. Eu îi felicit pe băieți, le-am pus probleme, ne-am creat ocazii, mai ales în a doua repriză și din păcate iar plecăm cu traista goală… Probabil nu e întâmplător, e și calitatea fotbalistului (Avramescu), mie îmi place echipa Poli, am spus încă din primul meci. Era etapa a doua a campionatului, că sigur cred că Poli va fi o surpriză plăcută și iată s-a adeverit. Eu îmi felicit echipa, chiar cred că am avut un parcurs, mă refer la calitatea jocului, am pierdut la limită în fiecare joc… ăsta e fotbalul, trebuie să mergem mai departe. Le-am spus că dacă vor să meargă mai sus trebuie să aibă o astfel de atitudine pentru că fotbalul până la urmă te va răsplăti. Noi la fiecare meci ne propunem să obținem maximum… nu gândim decât să abordăm fiecare joc cu gândul la victore. Sigur nu pentru că era o ultimă șansă, așa discutăm, îi pregătim pe băieți la fiecare partidă. Au mai rămas trei meciuri, încercăm să obținem cât mai mult, practic doar disputa pentru locul 3 mai este pentru noi”, a spus Dan Stupar, tehnicianul pecicanilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.