
O decizie judecătorească marchează sfârșitul uneia dintre cele mai longevive întreprinderi industriale din România. Tribunalul București a pronunțat falimentul general al companiei UCM Reșița, conform unei notificări publicate la Bursa de Valori București.
„UCM Reşiţa SA informează publicul larg că, prin Hotărârea intermediară pronunţată la data de 01.04.2025 în dosarul nr.
75017/3/2011 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului în formă generală faţă de UCM Reşiţa SA”, transmite Bursa de Valori București.
UCM Reşiţa, companie preluată anul trecut de Hidroelectrica (H2O) prin societatea Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice, a raportat pentru anul trecut, conform ZF, o cifră de afaceri de 5,55 milioane de lei, în scădere cu 85% faţă de nivelul înregistrat în anul precedent, respectiv 38 de milioane de lei.
Cheltuielile au urcat cu peste 50% la 74 de milioane de lei.
Acţiunile UCM au scăzut cu 5% în 2025 şi cu 18% în ultimul an, la o evaluare bursieră de 65 de milioane de lei.