
Accident de circulație, sâmbătă dimineața, pe strada Cluj din Timișoara. O femeie a ajuns la spital după un carambol cu trei mașini.
„Un bărbat în vârstă de 33 de ani a condus un autoturism pe strada Cluj, dinspre Michelangelo către bulevardul Liviu Rebreanu, iar la un moment dat, la intersecția cu străzile Victor Babeș și bld.
Eroilor de la Tisa, a pătruns pe culoarea roșie a semaforului, fiind acroșat de către două autoturisme, care se deplasau regulamentar, conduse de către o femeie în vârstă de 47 de ani și un bărbat în vârstă de 76 de ani. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 47 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.