div class="wp-block-image">

Bienala Art Encounters 2025 va avea astăzi, la ora 17:00, deschiderea oficială, la Comenduirea Garnizoanei din Piața Libertății, după care lucrările unor importanţi artişti internaţionali precum Oscar Murillo, Marina Abramovic & Ulay, Kapwani Kiwanga, Larissa Sansour sau Eduardo Navarro, dar și ale unor tineri tineri artişti români printre care Larisa Sitar, Gavril Pop, Loredana Ilie şi Alle Dicu, sau Pavel Brăila, Ana Adam, Mark Verlan, Marieta Chirulescu şi Silvia Moldovan, aleși de curatori din vestul țării, vor putea fi văzute atât la comenduirea garnizoanei cât și la FABER și la fundația Art Encounters.
Programul de deschidere, care durează trei zile, cuprinde numeroase evenimente, până duminică, printre care performance-uri, tururi ghidate, o petrecere de deschidere a bienalei la garnizoană, sâmbătă de la ora 18:30, un tur istoric al Timișoarei, picnic și activități pentru copii, lansarea catalogului bienalei o lansare de carte despre arta contemporană și un tur ghidat Ștefan Bertalan. Programul de vizitare al expozițiilor din cele trei spații dedicate evenimentului va fi vineri între orele 17:00 – 20:00 iar sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 20:00.