
Un medic ginecolog din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani care a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de lei de la o pacientă pentru a face o operație și-a reconoscut vinovăția și a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.
Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, în 11 februarie 2025, printr-un apel la 112, o persoană a sesizat faptul că un medic ginecolog din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani i-a pretins suma de 100 de euro în scopul efectuării unei intervenții chirurgicale de urgență asupra iubita fratelui său, intervenție necesară în urma unor complicații de sarcină.
Ofițerii de poliție l-au prins în flagrant pe medic în timp ce primea suma de 1.000 de lei de la pacientă.
La finalizarea cercetărilor, procurorul de caz și inculpata au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Acordul a fost admis de către Tribunalul Hunedoara, care a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, fiind fixat un termen de supraveghere de 2 ani.