„Earth is my savage Garden” este cea mai recentă expoziție a artistului timișorean Cristian Graure, un artist preocupat de cercetarea imaginii fotografice, va fi găzduită de Ornella Fusion Gallery de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 9, începând din data de 8 mai, ora 19:00, când va avea loc vernisajul.
Expoziția este o analogie metaforică dedicată simțului vizual și atingerii, caracterizată în mare măsură prin dorința artistului de păstrare a unei imagini sinestezice a materiei, de permanentizare a unui fragment sau mai degrabă de salvare a heteronomiei în cardul unui demers de recuperare a materiei.
În contextul unei istorii a teoriei cunoașterii, raportul dintre gesturile care implică creația și atingerea este la fel de controversată și încă ridică aceeași întrebare, dacă simțurile transmit în mod independent percepții specifice și divergente ale lumii sau converg la un momentdat către aceeași concluzie senzorială. Aceeași întrebare este ridicată de Diderot în „Lettre sur les Aveugles”, când afirmă că „numai experiența ne poate învăța dacă există o analogie între vedere și pipăit. Rapoartele acestor două simțuri pot fi contradictorii fără a fi conștientizate; ar trebui probabil să presupunem că ceea ce este de fapt prezent la o primă vedere este doar o simplă iluzie […] dar acest aspect nu este determinat de ceea ce gândim, ci de ceea ce există în lumea materială; însă în calitate de actanți în acest proces, nu suntem situați într-o poziție privilegiată în raport cu aceasta din urmă”.
Demersul artistic în care realitatea oferă noțiuni și întâlniri determinante, este ancorat la o primă impresie în relația inițială a artistului cu suportul de lucru, fie că este o pânză albă, colile goale de hârtie sau negativul fotosensibil, neimpresionat încă de lumină. Investigarea relației dintre mediile de exprimare – în principal dintre fotografie și pictură – și atingere, ne introduce involuntar către reperele deterministe specifice relației dintre simțul tactil și cel al văzului, dintre haptic și vizual, în procesul de redare a percepției realității se reintegrează că o experienţă unică, particulară.
Criticul și istoricul de artă Cristian Robert Velescu consideră că „lucrările lui Cristian Graure înfăișează publicului o formă de artă experimentală, atașată unor filoane distincte: unul poetic, iar altul performativ. Operele sale se lasă cu dificultate a fi clasate, atunci când le abordăm dintr-un unghi de vedere strict tehnic, acela al mediilor expresive pentru care artistul a optat. La o primă vedere, operele sale par a fi creații grafice, și chiar sunt în bună măsură. Însă atunci când distingi decupajele, ieșirea din plan a anumitor detalii, jocurile de lumină și umbră, reliefurile, admiți a fi confruntat cu o operă de sculptor, unul care încearcă nostalgia gravorului și totul pe parcursul unei singure săptămâni. Istoria artei contemporane are astfel de câștigat prin documentarea întregului său proces creativ, fie pe calea fotografiei – mediu expresiv apropiat sensibilității sale, dar și alei sale forma mentis –, fie pe aceea a imaginii filmice, aflată în mișcare. Din acest punct de vedere pornește interpretarea consacrată lucrărilor sale, care se întemeiază ca echivalentul unei comparații, având rolul de a evidenția dimensiunea performativă a demersului său creator. În cursul anului 1968, compozitorul german Karl Heinz Stockhausen s-a autoizolat timp de o săptămână, interval în cuprinsul căruia a elaborat – în timpul zilelor și al nopților – texte purtând titluri poetice: Adevărata durată, Nelimitat, Muzică nocturnă, Sus și Jos, Pulbere de Aur… Textelor le-au fost asociate în același interval temporal compoziții muzicale atonale, așezate toate sub titlul generic «Aus den sieben Tagen» (Din cele șapte zile). Nu îmi este cunoscut dacă Cristian a avut cunoștiință de ciclul componistic a lui Stockhausen, însă demersul său ne face părtași ai unei adevărate Geneze, căreia îi admir sensibilitatea, concentrarea spirituală, dimensiunea performativă și, desigur, inteligența alcătuirii”.
