Formația timișoreană The Other You a lansat piesa „Our Story”, o celebrare...

Formația timișoreană The Other You a lansat piesa „Our Story”, o celebrare sinceră a iubirii

0
DISTRIBUIȚI

Formația timișoreană The Other You a lansat recent un nou videoclip care poartă numele de „Our Story” și va susține un concert sâmbătă 10 mai de la ora 20 la Bastion. în Timișoara.

Trupa formată din Mely J (voce), Iustin Negru (chitară electrică), Alex Duță (tobe), Alaz Koc (chitară bass) și Gabi Adorian (clape)  și-a început activitatea în anul 2017, într-un mod foarte organic: câțiva prieteni apropiați s-au adunat pur și simplu să cânte împreună.

„Inițial am început cu cover-uri, dar momentul de cotitură a venit când Gabi, clăparul nostru cu experiență, ne-a spus clar că se alătură trupei doar dacă începem să compunem muzică originală. Ne-am dat seama că e o direcție bună pentru noi, așa că ne-am apucat de compus – și din 2018, de când am făcut prima piesă originală, n-am mai putut să ne oprim. Ne place să fim creativi și să spunem povești prin muzica noastră, iar asta facem în continuare cu fiecare piesă nouă. Our Story este o piesă cu o poveste foarte specială. Totul a început în februarie 2023, când Justin, chitaristul nostru, a venit la o sesiune de compoziție cu o foaie cu versuri. Știam deja că urma să se căsătorească în toamnă, iar el ne-a propus să transformăm acele versuri într-o piesă-surpriză pentru nunta lui – un omagiu muzical dedicat relației cu viitoarea lui soție.


Am fost imediat cu toții de acord, și ne-am pus pe treabă. Am început să ne vedem mai des, am compus împreună, am instrumentat piesa, și în doar o lună-două aveam deja o bază solidă. La nuntă, piesa a fost un succes total – un moment cu adevărat emoționant, mai ales pentru mireasă, care a fost complet luată prin surprindere. A fost singurul moment din întreaga seară în care a plâns – iar asta spune tot. Dar Our Story nu e doar despre ei doi. E o piesă care poate fi dedicată oricărei persoane iubite – un partener, o parteneră, o poveste specială din viața fiecăruia. Este, în esență, o celebrare sinceră a iubirii”, spun membrii The Other You.

Cu trei ani în urmă, The Other You au lansat un concert live filmat in situl arheologic Sarmizegetusa, fiind inspirați din celebrul concert susținut de Pink Floyd la anticul amfiteatru roman din Pompei.

„Pe termen scurt, lucrăm deja la o nouă piesă, este în faza de înregistrări și urmează să o lansăm în următoarele două-trei luni. Suntem foarte entuziasmați și abia așteptăm să o împărtășim cu voi”, ne-au declarat membrii formației timișorene The Other You.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.