Muzicianul Ricardo Caria celebrează 20 de ani de când a venit în...

Muzicianul Ricardo Caria celebrează 20 de ani de când a venit în România cu o călătorie pe bicicletă între Arad și Lisabona

0
DISTRIBUIȚI

Ricardo Caria, muzicianul născut în Portugalia care s-a stabilit în urmă cu 20 de ani în România, a inițiat proiectul „La Trenă”, în cadrul căruia va străbate distanța dintre Arad și Lisabona pe bicicletă!

„Dau drumul public unui vis care a crescut în mine în ultimii ani: proiectul La Trenă – o serie de călătorii pe bicicletă menite să inspire, să provoace și să unească. Un proiect despre curaj, despre drumuri lungi și despre ce înseamnă să te întorci la tine, pedală cu pedală. Prima călătorie din acest proiect nu putea fi alta decât drumul dintre cele două „case” ale mele: Arad și Lisabona. Un drum simbolic, pentru că în acest an se împlinesc 20 de ani de când am venit în România. Ce mod mai frumos de a marca această aniversare decât o aventură care unește inima mea din Est cu cea din Vest? Startul va fi pe 28 iulie, iar dacă totul merge conform planului, în aproximativ două săptămâni voi ajunge la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei. Cifrele sunt simple, dar impresionante: 3.500 de kilometri, 22.500 de metri diferență de nivel, fără ajutor extern, 15 zile, șapte țări: România, Ungaria, Croația,  Slovenia , Italia, Franța, Spania și Portugalia”, spune artistul.

Alături de pasiunea sa pentru muzică, Ricardo Caria este un ciclist împătimit.


Portughezul îndrăgostit de România s-a născut la Lisabona pe 16 decembrie 1978 și a urmat cursurile universității tehnice din capitala Portugaliei. La 25 de ani, Ricardo Caria a fost angajat de o multinaţională și a ajuns în România, unde s-a și stabilit. În 2012 a participat la emisiunea-concurs „Vocea României”, fiind prima apariție la un post de televiziune național. În cadrul semifinalei Eurovision din 2018 de la Timișoara, Ricardo Caria a cântat melodia câştigătoare a Eurovision 2017, „Amar Pelos Dois”, piesă care l-a transformat în câştigător pe Salvador Sobral iar de-a lungul anilor a susținut o serie de spectacole de succes și în Timișoara.

„Până la jumătatea lunii iunie sunt în căutarea de parteneri și sponsori care vor să sprijine această călătorie – fie financiar, fie cu echipamente sau suport tehnic. Toți cei care vor contribui, indiferent de formă, vor fi menționați în materialele video, în jurnalul de drum și în documentarul final. Și mai presus de toate – voi avea mare nevoie și de sprijinul vostru moral: prin mesaje, încurajări, comentări, distribuiri sau gânduri bune. O să conteze mai mult decât vă imaginați. Este doar începutul. Drumul e lung, dar sufletul e pregătit. VAMOS!”, spune Ricardo Caria.

Pentru cei interesați în sprijinirea acestui demers mai multe detalii se găsesc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.