Nicușor Dan: Deficitul bugetar este principala urgență

Nicușor Dan: Deficitul bugetar este principala urgență

0
DISTRIBUIȚI
Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Nicușor Dan anunță că principala prioritate este gestionarea deficitului bugetar, iar consultările oficiale cu partidele politice vor începe din acest sfârșit de săptămână.

Nicușor Dan a subliniat, în cadrul unei emisiuni ProTV, că prioritatea absolută a momentului este problema deficitului bugetar, în contextul unei situații economice fragile.

El a avut deja o întâlnire cu personal tehnic din Ministerul Finanțelor, urmând discuții cu mediul de afaceri și, joi, cu ministrul de Finanțe și cel al Fondurilor Europene.

„Cred că oamenii, și mai ales mediul economic și financiar, așteaptă ceva solid, dar mai ales previzibil pe termen lung”, a afirmat Nicușor Dan, punctând că obiectivul este stabilirea unui cadru fiscal clar până la finalul anului 2026.

Întrebat dacă se va întâlni și cu partidele AUR, POT sau SOS, acesta a precizat că o astfel de întâlnire este obligatorie conform Constituției, dar că direcția principală va fi colaborarea cu formațiunile pro-occidentale care l-au susținut în turul al doilea al alegerilor.

Nicușor Dan a spus că marți a discutat „vreo patru ore în detaliu bugetul național consolidat, structura deficitului”, iar miercuri are programată o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri.


„Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii”.

„Azi am discutat vreo patru ore în detaliu bugetul național consolidat, structura deficitului. Mâine seară (miercuri seară – n.r.) mă voi întâlni cu niște reprezentanți ai mediului de afaceri și ulterior o să avem o discuție ca să vedem cum facem cu deficitul. Aș vrea să avem o discuție în paralel cu discuția pentru formarea noului guvern, pe bugetul României pe jumătatea de 2025, care a rămas, și 2026. Sunt oameni care lucrează în sistemul bancar, sunt oameni care lucrează în sistemul privat, cei mai buni dintre ei, în opinia mea, ne vom întâlni mâine seară și după aceea acești oameni și cu reprezentanți din Ministerul Finanțelor să găsim o direcție care să nu mărească taxele și să dea și predictibilitate pentru piața financiară și pentru investitorii”, spune la ProTV Nicușor Dan.

El afirmă că își menține promisiunea că Taxa pe Valoarea Adăugată nu va crește.

„Mențin! Eu cred că putem să tăiem niște cheltuieli, asta este credința mea în momentul ăsta. Haideți să mai așteptăm câteva zile să vedem opiniile din toată societatea că cred că asta e normal. Președintele să medieze un dialog în societate, inclusiv cu cei care aduc banii la buget în mediul privat și să vedem cum scoatem”, adaugă Nicușor Dan.

De asemenea, întrebat dacă România are bani de pensii și salarii pentru următoarea perioadă, președintele ales a spus: „Nu se pune asta, asta nu s-a pus în discuție niciodată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.