Reabilitarea termică cu bani europeni, finalizată pentru alte 16 blocuri din Timișoara....

Reabilitarea termică cu bani europeni, finalizată pentru alte 16 blocuri din Timișoara. Urmează încă 12

1
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

În această vară, Primăria Municipiului Timișoara finalizează lucrările de reabilitare termică pentru alte 16 blocuri. Acestea sunt finanțate prin Programul Operațional Regional.

Familiile care locuiesc în cele peste 1.100 de apartamente vor beneficia de locuințe mai călduroase iarna și mai răcoroase vara, iar costurile la întreținere vor fi mai reduse. De asemenea, odată cu obținerea noilor fonduri europene destinate eficientizării energetice prin Programul Regional Vest 2021–2027, a fost lansată procedura de achiziție publică pentru un nou grup de 12 blocuri situate în zona Dacia.

„12 blocuri de pe Circumvalațiunii, Cetății și Gheorghe Lazăr intră în reabilitare termică. Lucrări plătite cu bani europeni. Am lansat procedura pentru achiziția serviciilor de proiectare. În ultimii 3 ani, am crescut confortul în apartamente pentru mii de familii, datorită fondurilor europene.


Aproape 70 de blocuri reabilitate termic. Și nu ne oprim aici”, a transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Cu sprijin financiar european, până la finalul acestui an vor fi realizate lucrări de reabilitare termică la încă 13 blocuri, însumând peste 1.000 de apartamente. Per ansamblu, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020, aproximativ 3.400 de locuințe și peste 8.000 de persoane vor beneficia de un nivel de confort termic comparabil cu cel oferit de blocurile de construcție recentă.

În ceea ce privește Programul Regional Vest 2021–2027, serviciile de proiectare vor fi contractate pentru 12 blocuri aflate pe Calea Circumvalațiunii nr. 47 și nr. 69, Bulevardul Cetății nr. 46, 54, 56 și 60, strada Gheorghe Lazăr nr. 34, 40, 46 și 48, precum și pe strada Brândușei nr. 16 și 18.

„Europa nu este doar o sursă de finanțare, ci un partener care ne întărește prin proiecte care îmbunătățesc direct viața timișorenilor. Valorificăm fiecare oportunitate de finanțare și, pe noul program european, avem în derulare achiziție PT pentru reabilitarea termică a unor blocuri din zona Dacia. Finalizăm în această vară și un alt lot de 16 blocuri în care locuiesc sute de familii, astfel că rând pe rând blocurile vechi devin mai călduroase iarna și mai răcoroase vara, iar mediul devine mai curat”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Municipiului Timișoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.