Sorin Grindeanu despre relația cu Nicușor Dan: instituțională, corectă. Liderul PSD anunță...

Sorin Grindeanu despre relația cu Nicușor Dan: instituțională, corectă. Liderul PSD anunță că va merge la negocierile de la Cotroceni cu un set de măsuri

0
DISTRIBUIȚI

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a descris relația cu președintele României, Nicușor Dan. „Instituțională, corectă”, a spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu a descris relația cu Nicușor Dan drept „instituțională, corectă” și a spus că a vorbit doar la telefon cu noul președinte al României.

„De două ori, telefonic”, a declarat Sorin Grindeanu, luni seara, la Antena 1, vorbind despre discuțiile avute după alegerea lui Nicușor Dan..

„Au fost discuții scurte … mă aștept ca în perioada următoare să avem întâlniri și consultări”, a adăugat Sorin Grindeanu.

El a refuzat să spună dacă PSD va propune într-un posibil viitor guvern nume noi.

„Asta cu noi sau vechi este mai puțin important pentru mine (…) nu cred că românii își doresc ca miniștrii să și facă specializarea la locul de muncă (…) eu cred că românii își doresc să fie guvernați bine”, a precizat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD anunță că va merge la negocierile de la Cotroceni cu un set de măsuri

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunță că va merge la negocierile de la Cotroceni cu un set de măsuri economice.


Este vorba despre soluții propuse de economiștii social-democrați. Unele dintre ele constituie „linii roșii”, a avertizat Grindeanu.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a recunoscut că este nevoie de o reducere a cheltuielilor. De aceea, reprezentanții PSD au pregătit o serie de măsuri care vor fi prezentate președintelui României, Nicușor Dan.

„Vom merge la Cotroceni cu un set de măsuri cu viziunea noastră, le vom prezenta președintelui”, a dezvăluit Sorin Grindeanu, luni seara, la Antena 1.

El a refuzat să spună dacă PSD își dorește să intre într-o coaliție de guvernare sau să stea în opoziție.

„Nu știm ce dorește președintele Nicușor Dan. (…) Vom lua deciziile în cunoștință de cauză (…) e normal să vedem viziunea noului președinte”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a avertizat că PSD nu va renunța la așa numitele „linii roșii”.

„PSD este cel mai mare partid din Parlament, în urmă cu jumătate de an au fost alegerile parlamentare (…) sigur suntem într-o realitatea nouă, dar asta nu înseamnă că PSD nu mai are nicio legitimitate. (…) Eu apreciez deschiderea noului președinte asta nu înseamnă că liniile roșii le putem trece foarte ușor”, a adăugat Grindeanu oferind exemplul finanțării autorităților locale prin programele PNDL și Anghel Saligny.

De asemenea, Grindeanu a indicat drept „linii roșii” posibilele reduceri ale veniturilor românilor și ale finanțărilor din infrastructură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.