
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara pentru luarea măsurilor legale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, prima infracțiune ar fi avut loc în dimineața zilei de 7 mai 2025, când tânărul, fost angajat al unui local de tip fast-food din Hunedoara, ar fi pătruns prin efracție în incinta acestuia, de unde a sustras 200 de lei.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 07:25, individul ar fi revenit la local, de această dată luând dintr-un depozit mai multe scule electrice.
În timpul cercetărilor, polițiștii au identificat o altă faptă similară atribuită acestuia. Un bărbat a reclamat că, în noaptea de 18 aprilie 2025, suspectul ar fi pătruns fără drept în sediul unei societăți comerciale din Hunedoara, de unde ar fi sustras un portofel cu 30 de lei și încă 150 de lei din casa de marcat.
Autoritățile continuă cercetările în acest caz, urmând ca suspectul să fie prezentat procurorilor pentru stabilirea măsurilor legale.
UPDATE Tânărul de 25 de ani, bănuit de furt calificat a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar bărbatul bănuit de lovire a primit control judiciar