Timișoara a devenit pentru câteva zile centrul medicinei infecționiste din România

Timișoara a devenit pentru câteva zile centrul medicinei infecționiste din România

0
DISTRIBUIȚI

Începând de astăzi, timp de două zile, 14 – 16 mai, Timișoara este cel mai important punct pe harta medicinei infecțioase din România. În aceste zile se va desfășura cea de-a 22-a ediție a Conferinței Naționale de Boli Infecțioase. Evenimentul reunește peste 200 de specialiști din întreaga țara.

Pentru prima oară, într-un eveniment științific de o asemenea amploare, alături de temele tradiționale privind bolile infecțioase – precum HIV, hepatitele virale, gripa, endocardita sau tetanosul – sunt incluse și subiecte de importanță strategică, care vizează siguranța globală a populației: pericolul bioterorismului, extinderea agenților infecțioși noi și impactul mobilității internaționale asupra răspândirii infecțiilor.

„Asemenea teme au devenit o realitate cu care medicina practică este nevoită să se confrunte.


Globalizarea, migrația, schimbările climatice și conflictele geopolitice amplifică riscurile epidemiologice și necesită un răspuns. De aceea, am și decis să le introducem în dezbaterile din acest an în cadrul Conferinței Naționale de Boli Infecțioase de la Timișoara. Practic, ne asumăm un rol de pionierat în conștientizarea și gestionarea acestor pericole. Pentru că vorbim despre medicina mileniului III”, spune prof. univ. dr. Voichița Lăzureanu, președintele conferinței.

Totodată, agenda va include și subiecte de actualitate, precum tratamente inovatoare, terapii adaptate fiecărui pacient și soluții moderne la amenințări infecțioase persistente. Printre temele intens dezbătute de specialiștii în boli infecțioase din toată țara se vor regăsi Mpox, sindroamele post-virale, rezistența la antimicrobiene și consumul excesiv de antibiotice. Evenimentul va alea loc la Timișoara Convention Center, Str. Mărășești, nr. 1-3. Mai multe detalii despre conferință puteți găsi accesând link-ul de AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.