CJ Timiș, planuri pentru dezvoltarea turistică a unei zone „binecuvântată de Dumnezeu...

CJ Timiș, planuri pentru dezvoltarea turistică a unei zone „binecuvântată de Dumnezeu cu peisaje care îți taie respirația”

1
DISTRIBUIȚI


Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat pe pagina sa de Facebook demararea unui plan amplu de revitalizare turistică pentru zona de est a județului, cunoscută și sub denumirea de Țara Făgetului. Oficialul subliniază potențialul turistic considerabil al regiunii, caracterizată de peisaje spectaculoase, tradiții autentice și o comunitate locală primitoare.

„Timișul are un mare potențial turistic, în special în estul județului, o zonă binecuvântată de Dumnezeu cu peisaje care îți taie respirația și oameni calzi, ca-n Banat”, a scris Simonis.

El a amintit că, deși în ultimii ani s-a discutat despre dezvoltarea acestei zone, progresele concrete au fost limitate.

Alfred Simonis a vorbit și despre angajamentul său din debutul mandatului de a acorda o atenție sporită Țării Făgetului și a precizat că, împreună cu specialiști în domeniu, se lucrează deja la o strategie pentru dezvoltarea turismului local.

„Lucrurile nu pot fi făcute pe genunchi, este nevoie de o strategie foarte clară și integrată care să pună în valoare tot ceea ce înseamnă aceste locuri”, a mai transmis președintele CJ Timiș.

Printre inițiativele planificate se numără amenajarea de trasee turistice, zone de popas, promovarea gastronomiei locale, precum și valorificarea patrimoniului cultural, în special a bisericilor de lemn, unele vechi de sute de ani.

1 COMENTARIU

  1. Zona este mediatizata intens. Anual se fac asfaltari si viteza de depalsare a fost scazuta semnificativ spre zero. Ar fi pacat sa termine anul viitor tunelele si sa nu mai stie nimeni de zona. Recomand cu caldura tergiversarea finalizarii autostrazii A1 dintre Margina si Holdea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.