Lecția de la „Victor Babeș”. Pericolele ascunse ale vapingului

Lecția de la „Victor Babeș”. Pericolele ascunse ale vapingului

0
DISTRIBUIȚI

sursa imaginii: Spitalul Victor Babes Timisoara

Vapatul, un obicei tot mai răspândit în rândul adolescenților, ascunde riscuri grave pentru sănătate, avertizează medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara.

Vapingul, cunoscut și ca utilizarea țigărilor electronice, presupune inhalarea aerosolilor produși prin încălzirea unui lichid special, care conține nicotină, arome artificiale (fructate sau dulci), glicerina vegetală, propilenglicol și, uneori, substanțe ilegale precum THC (tetrahidrocanabinol) sau vitamina E acetat.

Aromele atrăgătoare și ambalajele colorate au transformat vapingul într-un trend printre tineri. Un studiu realizat de Asociația „Salvați Copiii” în 2023 arată că 16% dintre adolescenții români de peste 14 ani au încercat deja vapingul, iar 10% îl folosesc frecvent.


Raportul Institutului de Sănătate Publică confirmă că peste jumătate dintre liceeni au folosit țigări electronice sau dispozitive de tutun încălzit în ultima lună.

„Din păcate, în peste 70% dintre cazuri, tinerii încep să vapeze din curiozitate și cred, în mod greșit, că este o alternativă mai sănătoasă la fumatul clasic”, explică dr. Norbert Wellmann, medic rezident în pneumologie la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Vapatul este asociat cu EVALI (leziune pulmonară asociată cu utilizarea țigărilor electronice), o boală pulmonară acută care poate fi letală. Aceasta afectează în special plămânii, dar poate avea implicații sistemice, precum tulburări cardiovasculare, infecții respiratorii recurente și chiar afectarea dezvoltării cerebrale la adolescenți.

Simptomele includ tuse seacă, dificultăți de respirație, dureri toracice, febră, greață și, uneori, hemoptizie (expectorare cu sânge). Diagnosticul este dificil, neexistând un test specific, iar confirmarea se bazează pe istoricul recent de vapat, investigații imagistice și excluderea altor cauze.

În cazul apariției simptomelor, tratamentul presupune oprirea imediată a vapatului, oxigenoterapie, administrarea de corticosteroizi și tratament simptomatic. În formele severe, poate fi necesară ventilarea mecanică sau suportul prin ECMO (plămân artificial).

„Deși majoritatea pacienților cu EVALI se recuperează complet dacă tratamentul este inițiat la timp, cazurile grave pot lăsa sechele pulmonare permanente”, avertizează dr. Wellmann.

Medicii recomandă educația preventivă în școli și o reglementare mai strictă a marketingului agresiv practicat de producătorii de dispozitive de vapat, care țintesc în mod direct tinerii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.