
Primarul Dominic Fritz a anunțat finalizarea unei noi parcări auto în zona Calea Lipovei din Timișoara. Aceasta a fost amenajată pe str. Verde pe locul unor foste garaje.
„O nouă parcare gata, pe locul fostelor garaje, în Calea Lipovei, pe str. Verde.
Zona a fost reamenajată complet, cu alei de acces și trotuare civilizate, iar trecerea de pietoni a fost refăcută pentru siguranța celor din cartier.
Continuăm în zonă pe str. Horia Măcelariu, unde am transmis deja notificările către cei care dețin garaje pentru desființarea construcțiilor în termen de 30 de zile”, a declarat Dominic Fritz.



