PNL își reduce conducerea la jumătate. Ce schimbări mai pregătește Bolojan

PNL își reduce conducerea la jumătate. Ce schimbări mai pregătește Bolojan

0
DISTRIBUIȚI

Partidul liberal elimină aproape jumătate din posturile de conducere și introduce 19 reprezentanți regionali în noua structură executivă care va fi votată la Congresul din iulie.

Comisia de Statut a PNL a propus sâmbătă restructurarea completă a conducerii partidului, prin instituirea unui Birou Executiv redus la 27 de membri, cu aproximativ 50% mai puțin față de structura actuală.

Noua conducere va fi alcătuită din președinte, 4 prim-vicepreședinți, secretar general și 19 reprezentanți regionali, dintre care 8 vor avea și atribuții de vicepreședinți. Această reformă face parte dintr-un pachet de aproape 100 de modificări statutare care vor fi supuse votului la Congresul din iulie.

Alegerea membrilor va fi restructurată complet: președintele și prim-vicepreședinții vor fi aleși direct în cadrul Congresului, reprezentanții regionali vor fi desemnați conform unui regulament aprobat de Biroul Politic Național, iar secretarul general va fi propus de președintele ales și validat ulterior.

De asemenea, se vor coopta două personalități publice cu derogare de vechime, la propunerea președintelui. Biroul Politic Național va include doar membrii Biroului Executiv și președinții organizațiilor județene, ceilalți membri actuali având statut de invitați permanenți.

Bolojan pregătește revoluția în partid

Ilie Bolojan a prezentat sâmbătă la ședința PNL schimbările radicale pe care le propune pentru partidul liberal în vederea Congresului din iulie. Principala noutate: reintroducerea demisiei de onoare pentru președinții de organizații care obțin ultimele 10 locuri la alegeri.

„Reintroducem în statut demisia de onoare a președinților de organizații care a obținut la ultimele alegeri locale și parlamentare ultimele 10 locuri.


Asta nu înseamnă că vor fi imediat demiși, ci înseamnă că, dacă ai obținut rezultate proaste, este o chestiune de onoare. Îți depui demisia. Poate sunt din cauza ta, poate nu sunt din cauza ta. Cei care mă știți, vă aduceți aminte că în 2016 am fost secretarul general al PNL și pentru că PNL în 2016 n-au obținut rezultate așa cum ne-am așteptat, mi-am depus demisia. Nu s-a întâmplat nimic”, a explicat Bolojan.

Noul statut elimină sistemul de alianțe interne și introduce performanța drept criteriu principal. În loc să fii „prieten cu președintele partidului”, trebuie să fii „prieten cu cetățenii din comunitățile pe care le reprezinți”.

Din cei 25 de membri ai biroului executiv, 19 vor fi reprezentanți regionali aleși proporțional cu rezultatele obținute.

Bolojan a anunțat și măsuri financiare: toți aleșii locali vor contribui la acoperirea datoriilor partidului, jumătate din sumă rămânând la filialele județene, iar cealaltă jumătate mergând la centru. „Nu putem să le spunem românilor că redresăm țara dacă nu dovedim că redresăm PNL”, a argumentat el.

Partidul va rezerva aproximativ 10% din posturile de conducere pentru personalități din afara partidului, pentru a atrage „capital de profesionalism”.

Bolojan a mai anunțat că în 2027 va fi organizat un congres pentru a decide dacă actuala conducere trebuie înlocuită înainte de alegerile din 2028: „Este foarte posibil ca după un an, un an și jumătate, să apară o uzură puternică la guvernare. De aceea le-am propus la colegi ca în 2027, când se încheie un mandat de guvernare ipotetic, cu reprezentare a PNL, să avem un congres care practic să închidă alegerile județene care se vor desfășura până atunci, în așa fel încât să puteți decide conducerea care are capacitatea să ducă partidul mai departe, dacă nu, trebuie înlocuită, pentru că în 2028 trebuie să creăm condiții pentru ca partidul nostru, dacă confirmă în guvernările naționale și locale, să aibă capacitatea să obțină un scor bun”.

„Trebuie să permitem ca pe lângă noi să ridicăm oameni care să fie noile generații care performează pentru PNL”, a concluzionat liderul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.