Sfârșit de săptămână muzical la Giroc cu festivalul „Întoarcerea la Folk” (video)

Sfârșit de săptămână muzical la Giroc cu festivalul „Întoarcerea la Folk” (video)

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a treia ediție a festivalului Întoarcerea la Folk a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în parcul Căminului Cultural din Giroc. Organizat de Primăria Giroc, Consiliul Local Giroc, Casa de Cultură „Ionel Lucian Sipoș” Giroc, cu sprijinul Liceului Teoretic „David Voniga” Giroc, evenimentul a promovat muzica de bună calitate, având ca țintă copiii și tinerii în mod special, oferindu-le acestora posibilitatea ca în cele 2 zile de eveniment să urce pe scenă alături de nume consacrate din muzica folk românească.


La fața locului s-a desfășurat și o sesiune inedită „Pune Mâna pe Chitară”, în care toți chitariștii – indiferent de vârstă sau experiență – au cântat împreună. În cele două zile ale evenimentului pe scenă au urcat Vocea Bucuriei, Grupul GMT & Sergiu Simionese, Folk 24, Primul Achord, Atelierul de Folk Giroc, BegArt Timișoara, Școala Gimnazială 24, Școala Gimnazială 25 & Școala Gimnazială Sânandrei, Liceul Gerhardinum, Liceul Special Iris și Flores Timișoara, Akusti-k , RaviHazard, Vasile Gondoci, Adriana – Maria Andreica, Călin Bârcean, Dinu Olărașu, Mircea Rusu și Narcisa Suciu Band. Prezentatorul festivalului a fost Dani Bardos iar intrarea liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.