
Foto: Virgil Simonescu
Aflat la finalul mandatului de ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu a făcut ultimul său tur pe șantierele din vestul țării care vizează infrastructura rutieră, cu accent pe noul drum de legătură cu A1 din nordul Timișoarei. Acesta a dat asigurări că lucrările continuă inclusiv la infamul segment Margina-Holdea, pe fondul zvonurilor că există riscul pierderii finanțării din PNRR.
Grindeanu a ținut să sublinieze la declarațiile oferite de pe șantierul viitorului drum de legătură dintre A1 și DN 69 toate proiectele din mandat care au vizat Timișul. „Este un alt exemplu, al doilea, despre lucrări care au avut un constructor care nu s-a ținut de treabă. Am reziliat contractul, la fel ca și pe centură. Am avut un nou contract cu constructori serioși care s-au ținut de treabă. Centura a fost terminată, așa cum știți, anul trecut. Iată că și aici, undeva în vara acestui an, conform contractului, va fi finalizat și acest proiect. Repet, final de august, început de septembrie. Eu țin să-i felicit. Este o firmă serioasă, cu care ne-am obișnuit să lucrăm și care își respectă întotdeauna termenele contractuale și face lucruri de calitate. Fiind, într-un final, la sfârșit de mandat ca ministru al Transporturilor – pentru că, vrând-nevrând, vom avea un nou guvern în câteva zile – mi-ar face plăcere să spun pe scurt câteva lucruri care, cel puțin pentru zona noastră, în acești trei ani și ceva, cred că au însemnat ceva. De la terminalul nou de la aeroport, la centura de sud finalizată, la centura de vest, care are un câștigător. Doamna director îmi spunea că deja a fost înaintat PAC-ul, adică e finalizată partea de proiectare. Asta înseamnă că, într-o lună, după ce va fi depășit stadiul de exproprieri și toate celelalte etape, se va intra efectiv pe centura de vest în faza de execuție.
Avem proiectul Timișoara–Moravița, un proiect la care țin foarte mult. La finalul acestei luni va fi desemnat câștigătorul pentru un lot. La proiectele pe CFR, loturile de la Caransebeș la Arad sunt în derulare. Ieri, venind de la București, m-am oprit și pe acea bucată lipsă celebră de la Margina – Holdea, unde se lucrează. Sunt aproximativ 200 de utilaje în șantier, vreo 400-500 de muncitori, ceea ce ne face optimiști că termenul de finalizare, adică vara anului viitor, va fi respectat.
Am ținut să fac, pe scurt, o radiografie a ceea ce au însemnat acești trei ani, cel puțin pentru zona noastră, la Ministerul Transporturilor, și, dacă vreți, ca obligație pentru viitor. Indiferent de configurația viitorului guvern, aceste proiecte nu sunt importante doar pentru bănățeni sau timișoreni, ci sunt importante pentru dezvoltarea economică a întregii zone și nu numai. Sunt legături pe care le facem, de exemplu, cu Serbia, cu Timișoara–Moravița. Sunt investiții precum noul terminal de la aeroport, principala poartă de intrare în Banat – Aeroportul Internațional Timișoara. Pentru orașul nostru, tot ceea ce înseamnă centura despre care am vorbit atâția ani este esențial”, a declarat Sorin Grindeanu.







Ministrul aflat la final de mandat a ținut să vorbească însă și de obligațiile celui care-l va înlocui, chiar dacă nu se știe deocamdată sigur cine va fi acesta: „Cred că aceste lucruri ar trebui să-l ghideze și pe viitorul ministru al transporturilor, care, vrând-nevrând, va trebui să vină la Timișoara măcar să vadă proiectele în curs și să beneficieze de tratamentul pozitiv al presei și al cetățenilor din Timișoara.
Acest lucru ar crea o presiune pozitivă asupra viitorului ministru pentru a continua proiectele importante pentru România. Aș mai face o mențiune: la fel de important pentru această regiune este și drumul expres Craiova–Lugoj. În aceste zile au fost anunțați câștigătorii pentru loturile de la Craiova la Filiași, urmând ca în acest an, pentru segmentul Filiași–Lugoj, să fie finalizate studiile de fezabilitate și să se intre în licitația pentru execuție. Este un lucru important, pentru a putea face legătura între Lugoj, Caransebeș, Severin, Filiași, Craiova și Capitală, pe zona de sud”.
Întrebat dacă sunt riscuri legate de pierderea finanțării pentru lotul buclucaș de pe A1 din estul județului, Margina-Holdea, Grindeanu a concluzionat: „Nu sunt riscuri în acest moment. Se lucrează. Vorbim de 10-11 kilometri. PNRR-ul are ca termen actual luna august 2026. Nu punem în discuție că la nivel european s-a aprobat o prelungire cu încă 18 luni. Constructorul trebuie să respecte însă termenul prevăzut acum în PNRR, adică august anul viitor. Nu există probleme de acest tip. În 2017, în acea jumătate de an cât am fost prim-ministru, întrebam ce se întâmplă cu această bucată lipsă. Știți istoria: nu aveam licitație, s-a anulat, și așa mai departe. Când am devenit ministru, la final de 2021, era aceeași situație – fără licitație, fără nimic. Timp de patru ani, nu s-a întâmplat nimic. La începutul lui 2023 s-a organizat licitația, s-a refăcut proiectul și s-a intrat în zona de proiectare și execuție. A câștigat o companie care și-a respectat mereu termenele asumate și chiar a devansat unele termene din contract. De aceea vă spun că, din punctul meu de vedere, dacă proiectele vor fi urmărite atent și se va menține o presiune pozitivă pe constructori, așa cum am făcut și până acum, nu există riscuri”.
Grindeanu a punctat pe pagina sa stadiul lucrărilor la drumul de legătură din zona Sânandrei:
„Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad -Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%!
Pe cei aproape 10 km ai acestui nou sector de drum național construit la profil de 4 benzi (2 pe sens) constructorul român este mobilizat cu aproape 200 de utilaje și peste 300 de oameni.
Construcția drumului de legătură A1-DN69 are o valoare de 235,88 milioane lei (fără TVA), este finanțată prin Programul Transport 2021-2027 și trebuie finalizată cel mai târziu în toamna acestui an.
După deschiderea acestui drum se va asigura a treia conexiune modernă între Municipiul Timișoara (zona localității Sânandrei) și A1″.