
Un accident rutier petrecut în această dimineață, în jurul orei 10:00, pe DN 6, în zona stațiunii Băile Herculane, a dus la rănirea a trei persoane.
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Conform primelor cercetări efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, o femeie de 58 de ani din Pitești, aflată la volanul unui autoturism înmatriculat în județul Argeș, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 50 de ani.
Accidentul s-a produs la intersecția străzii Trandafirilor cu DN 6. În urma impactului, conducătoarea auto și cele două pasagere din autoturism au suferit răni. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând zero alcoolemie.
Poliția continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Traficul rutier în zona accidentului se desfășoară dirijat, pe un singur sens de mers, până la finalizarea cercetării la fața locului.