Trump anunță intrarea în vigoare a armistițiului între Israel și Iran

Trump anunță intrarea în vigoare a armistițiului între Israel și Iran

0
DISTRIBUIȚI

Președintele american Donald Trump a anunțat marți că un armistițiu între Israel și Iran a intrat în vigoare și a făcut apel către ambele părți să nu încalce acordul, la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe valuri de rachete către Israel, notează Reuters.

Printr-o postare pe rețelele de socializare, liderul de la Casa Albă a anunțat „Armistițiul este acum în vigoare. Vă rugăm să nu îl încălcați”.


Anunțul vine după ce Iranul a lansat șase valuri succesive de rachete, inclusiv în zonele Tel Aviv și Beersheba, unde patru persoane și-au pierdut viața, conform serviciilor medicale israeliene.

Oficialii de la Teheran au precizat că vor respecta armistițiul dacă Israelul își va opri atacurile, însă ministrul iranian de externe a avertizat că nu va exista o oprire a ostilităților fără ca Israelul să înceteze agresiunile.

Un oficial de rang înalt de la Casa Albă a confirmat că Trump a negociat telefonic un acord de încetare a focului cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, iar Israelul a acceptat condiția încetării atacurilor iraniene pentru respectarea armistițiului.

Guvernul israelian a anunțat oficial marți că a acceptat propunerea Statelor Unite privind un armistițiu cu Iranul. Biroul lui Benjamin Netanyahu a transmis că Israelul respectă termenii propunerii de încetare a focului mediată de Statele Unite și că acordul este deja în vigoare. Totodată, autoritățile israeliene au avertizat că orice abatere din partea Iranului va primi un răspuns ferm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.