
Primăria Municipiului Timișoara a făcut un pas important în direcția modernizării infrastructurii urbane prin semnarea contractului de finanțare pentru reconstruirea Podului Iuliu Maniu (Muncii), situat în apropierea fostei Fabrici de Țigări.
Contractul, în valoare de 8 milioane de euro, a fost semnat de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.
Valoarea totală a investiției este de peste 49 milioane de lei, din care aproximativ 38 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar restul de aproape 12 milioane vor fi acoperite din bugetul local.
Podul Iuliu Maniu, construit în 1978, va fi complet demolat și reconstruit pentru a răspunde standardelor actuale de siguranță și mobilitate.
Noul pod va include două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, contribuind la o circulație mai fluentă și mai sigură pentru toate categoriile de participanți la trafic. În prezent, structura podului este degradată, iar rampele, scările de acces și suprastructura necesită intervenții majore.
Potrivit proiectului, rampele de urcare și picioarele podului vor fi păstrate, consolidate și aduse la standarde moderne. Vor fi realizate lucrări suplimentare de întărire a malurilor, montarea unui sistem de iluminat LED, instalarea de parapete de protecție, precum și integrarea unor elemente antiseismice, pentru creșterea rezilienței structurii.
„Podul de la fosta fabrică de țigări este în cea mai avansată etapă dintre cele patru poduri la care lucrăm în prezent și va fi primul unde vom deschide șantierul. Știu că viitorul șantier va genera disconfort, dar această modernizare este absolut necesară pentru siguranța celor care traversează podul, fie că sunt pietoni sau șoferi”, a declarat Dominic Fritz.
Licitația pentru atribuirea contractului de execuție se află în prezent în etapa de evaluare. Cinci ofertanți s-au înscris în competiție, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 14 luni de la semnarea contractului de execuție.