
Călin Bârcean, liderul formaţiei Pragu’ de Sus, împlinește astăzi 46 de ani, , ocazie cu care îi urăm – alături de numeroşii lui fani – un sincer „La Mulţi Ani!”.
„Pasiunea mea pentru muzică nu a apărut brusc. Vin dintr-o familie în care tata era toboșar, așa că aveam multe instrumente în casă. Am descoperit singur fiecare instrument și ușor – ușor am ajuns în adolescență, unde au început să îmi placă câțiva artiști. Era vremea cu MC Hammer și Vanilla Ice, nu am fost rocker din prima, dar momentul când am înțeles pe deplin muzica a fost atunci când i-am descoperit pe cei de la Pasărea Colibri, ei m-au marcat profund. Am început să le învăț cântecele și să cresc propriile mele cântece.
În prima fază am învățat la pian, la clape, iar prin liceu am învățat chitara“, spune artistul.
Cariera trupei Pragu’ de Sus a început în anul 2004, odată cu primele apariții scenice și cu editarea primului material discografic, „Decupaj Sonor”.
„Am cântat o vreme și cu tatăl meu în trupă, dar proiectul meu major s-a concretizat pe finalul studenției de la Timișoara, unde în urma unui anunț văzut în Complexul Studențesc, am mers cu Costel Răsuceanu și am pus bazele trupei. Numele formației a fost dat de soția mea, Adriana. Am îmbrățișat ideea urgent și am pornit la drum,“, spune Călin Bârcean.
Cel de-al șaptelea album discografic din cariera formației, numit „20 de Praguri”, a apărut în toamna anului trecut, iar membrii trupei au sărbătorit cu această ocazie și împlinirea a 20 de ani de activitate neîntreruptă. Următoarea apariție a lui Călin Bârcean în Timișoara va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă 26 iulie, de la ora 20, la Porto Arte, unde artistul va cânta alături de Dinu Olărașu, iar biletele se găsesc aici.