Număr record de participanți la Timișoara Triathlon, în weekend. Vezi restricțiile din...

Număr record de participanți la Timișoara Triathlon, în weekend. Vezi restricțiile din trafic

0
DISTRIBUIȚI

În weekendul 18-20 iulie are loc Timișoara Triathlon, care cuprinde probe de înot, pedalat și alergat în orașul de pe Bega. Peste 700 de concurenți din 21 de țări sunt așteptați la cea de-a patra ediție a celui mai mare triatlon urban din România.

Organizat de Clubul Sportiv Ride Competition în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, evenimentul aduce împreună sportivi profesioniști, amatori și copii pasionați de triatlon. După titlul de „Evenimentul Anului 2024” acordat de Federația Română de Triatlon, ediția din 2025 vine cu o zi în plus de activități și un nou record de participanți, anunță organizatorii.

„Timișoara Triathlon nu este doar o competiție sportivă – este o declarație de forță urbană, un spectacol de anduranță, comunitate și emoție. Este singurul triatlon din România desfășurat integral în interiorul unui oraș, cu trasee care transformă Timișoara într-o scenă vie, cu ritm, adrenalină și culoare. Traseele sale străbat zone centrale și cartiere emblematice, oferind atât sportivilor, cât și publicului, o experiență de neuitat.

  • Se înoată în Bega – cu sprijinul curentului și al publicului de pe maluri
  • Se pedalează cu viteză pe bulevardele orașului – în aplauzele celor de pe
    margine
  • Se aleargă în inima orașului – pe sub copacii din parcuri, în umbra clădirilor
    istorice, cu suport din partea comunității.
    Este o poveste urbană spusă prin efort, determinare și zâmbete la finish. Este locul în
    care sportivii își ating limitele, iar Timișoara devine o metropolă vie, care respiră sport.

Vineri, 18 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara
Evenimentul debutează vineri, ora 18, la Universitatea de Vest din Timișoara, cu o
conferință de presă, un discurs oficial din partea organizatorilor și partenerilor, urmat de
ședința tehnică susținută de directorul de concurs, Vasile Goșa.
Sâmbătă, 19 iulie – Ziua competiției principale Timișoara Triathlon
Sâmbăta aduce în prim-plan miezul spectacolului sportiv – ziua în care Timișoara
devine capitala triatlonului urban. Sportivii iau startul într-una dintre cele patru curse, cu
puncte de start pe malul Begăi, între Podul Decebal și complexul Flora și un finish
spectaculos în Piața Libertății.
Traseele sunt închise traficului, ceea ce le transformă în adevărate arene urbane.
Atmosfera va fi animată de Florin Mihoc (TVR Timișoara) și Alex Ciocan (Eurosport), iar
publicul este invitat să susțină participanții pe traseele din oraș.
Locații-cheie:

  • Start: malul Canalului Bega, între Podul Decebal și complexul Flora (in intervalul
    07:00 – 12:00)
  • Finish & premiere: Piața Libertății, Timișoara
    Cursele
  • „HALF IRONMAN”
    (1.9 km înot + 90 km ciclism + 21 km alergare)
  • OLIMPIC
    (1.5 km înot + 40 km ciclism + 10 km alergare)
  • SPRINT
    (750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare)
  • SUPERSPRINT
    (270 m înot + 13 km ciclism + 1.7 km alergare)
    În Piața Libertății:
  • 11:00 – 12:30 – Sosirea primilor concurenți din toate cursele
  • 11:30 – 13:00 – Interviuri live cu sportivi, parteneri și organizatori
  • 13:00 – 13:30 – Festivitatea de premiere OPEN Timișoara Triathlon
  • 14:00 – 15:30 – Festivitatea de premiere AGE GROUPS Timișoara Triathlon
    Duminică, 20 iulie – Timișoara Triathlon pentru întreaga familie
    Duminica este dedicată comunității și sportului pentru toate vârstele, cu două
    evenimente emblematice:
  • Competiția TRIkids Timișoara (start ora 09:00, Piața Iancu Huniade):
    competiție de duatlon pentru copii între 6 și 13 ani, parte din circuitul național
    TRIkids.
  • Competiția Run&Bike Experience (start ora 12:00, Piața Iancu Huniade): cursă
    dedicată adulților amatori care doresc să experimenteze duatlonul într-un format
    accesibil și prietenos.
    Ambele curse se încheie în Piața Libertății, cu festivitățile de premiere programate la
    ora 12:00 pentru TRIkids și 13:30 pentru Run&Bike Experience

Restricții în trafic

  1. în perioada 18.07.2025 (ora 22.00) – 19.07.2025 (ora 18.00), închiderea traficului rutier pe Spl.
    Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între B-dul.


    16 Decembrie și B-dul. Mihai Viteazu.
  2. în data de 19.07.2025, între orele 06.00 – 18.00, închiderea traficului rutier pe traseul: START:
    B-dul Mihai Viteazu > întoarcere 180 grade la stânga la intersecţia cu strada Sf. Rozalia >
    înainte pe B-dul Mihai Viteazu > viraj dreapta B-dul. Vasile Pârvan > prin Pasajul Michelangelo >
    B-dul. Corneliu Coposu > viraj dreapta Strada Pestalozzi (până la intersecţia cu str Cuvin) >
    Strada Pestalozzi după intersecţia cu Strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul
    rutier) > întoarcere 180 grade la stânga la intersecţia cu Strada Ștefan cel Mare > înainte pe
    Strada Pestalozzi > viraj stânga pe B-dul. Corneliu Coposu > prin Pasajul Michelangelo > B-dul
    Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > viraj dreapta Strada 20 Decembrie 1989 > Piaţa Iancu
    Huniade > viraj dreapta B-dul. I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade la stânga pe breteaua
    dinaintea sensului giratoriu > înainte pe B-dul. I.C. Brătianu > Piaţa Iancu Huniade > Str. 20
    Decembrie 1989 > viraj dreapta B-dul. C.D. Loga >viraj stânga B-dul Regele Ferdinand I >
    înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.

Traficul auto se desfășoară nestingherit:
pe relaţia Hotel Continental > str. Michelangelo > pe deasupra pasajului Michelangelo
și pe relaţia în sens invers Aleea F.C. Ripensia > pe deasupra pasajului Michelangelo str.
Michelangelo;
pe relaţia Splaiul Tudor Vladimirescu, pe relaţia: str. Brașov > Splaiul Tudor Vladimirescu
(banda 1 pe sens, până la intersecţia cu Bd. Mihai Viteazu) > Bd. Mihai Viteazu (banda 1
pe sens, până la intersecţia cu str. Rozalia).

  1. în perioada 19.07.2025 (ora 17:00) – 20.07.2025 (ora 17:00), închiderea traficului rutier din Piaţa
    Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu care unește B-dul. I.C. Brătianu cu
    Strada 20 Decembrie 1989. Se închide doar porţiunea dintre sensul giratoriu și parcarea
    Modex.
  2. în data de 20.07.2025, între orele 08.00 – 15.00, închiderea traficului rutier pe traseul: Piața
    Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu B-dul C.D. Loga, dreapta pe B-dul
    C.D.Loga, stânga pe B-dul Regele Ferdinand l (benzile 2 și 3), stânga pe str. 20 Decembrie 1989,
    B-dul I.C. Brătianu, până la intersecția cu str. Michelangelo, str Carol Telbisz până la intersecția
    cu str E. Carusso.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.