
Expoziția „Retrospectiva IMAGO – Elemente”, Elemente”, un eveniment special dedicat pasionaților de fotografie și tuturor celor care cred în puterea imaginilor de a povesti lumea, va fi vernisată vineri, 18 iulie, începând cu ora 18,00, la Muzeul Apei Timișoara, un spațiu simbolic al întâlnirii dintre patrimoniul industrial și creativitatea contemporană, și va fi prezentată de prof. univ. dr. habil. Stelian Acea și muzeograful dr. Raoul Șeptilici.
Ajunsă la ediția a VI-a, Bienala Națională de Artă Fotografică „Onuț Danciu” propune anul acesta o selecție retrospectivă de lucrări emblematice din proiectul IMAGO – un studiu vizual al celor patru elemente fundamentale: Focul, Apa, Pământul și Aerul.
Expoziția, pe simezele căreia sunt expuse peste 35 de lucrări provenind de la 20 de autori, va putea fi vizitată în perioada 18 iulie – 23 august.
Inițiat de Onuț Danciu (1952–2016), fotograf și profesor la Școala Populară de Artă din Timișoara, proiectul bienalei Imago a format, de-a lungul anilor, o comunitate artistică ce a transformat fotografia într-un mod de a simți și înțelege lumea. Ediția din acest an este dedicată memoriei lui Cornel Șubran (1972–2024), fost președinte al asociației și unul dintre cei mai activi susținători ai bienalei. Organizatorii au decis totodată ca Bienala de Artă Fotografică Imago să poarte, începând din acest an, numele „părintelui” său, un omagiu adus omului și fotografului Onuț Danciu.





