
Concertul Coma inclus în prima zi a evenimentului Fusion Festival din Arad nu a mai avut loc joi seara, din cauza faptului că reprezentanții poliției locale au întrerupt manifestarea, având în vedere faptul că s-a depășit „ora de liniște„.
„Rușinea Poliției Locale și a Jandarmeriei Arad. În noaptea de 10 iulie 2025, exact la ora 23:30, concertele din cadrul Fusion Festival au fost forțat întrerupte de Poliția Locală Arad, sub comanda lui Adrian Toma, cu executanții Susorca și Mazăreanu, susținuți de Jandarmeria Arad, condusă de Burlan Claudiu-Daniel. Totul, dupa ce o ploaie torențială a decalat începerea concertelor cu două ore.
Practic, au așteptat ca publicul să stea in ploaie ca sa își asculte favoritii și apoi au apăsat pe STOP. Este revoltător cum acești reprezentanți ai «ordinii» dau dovadă de o ipocrizie crasă: la festivalurile de manele care bubuie până la 5 dimineața, nu doar că nu intervin, dar îi vezi dansând printre boxe și făcând poze cu «artiștii». În schimb, când e vorba de rock, de artă, de un public civilizat și pașnic, brusc devin viteji. Ne întrebăm: ordinul a venit de sus? Sau e doar ranchiună personală și dispreț față de cultura alternativă? Refuzăm să fim tratați cu dispreț. Refuzăm să acceptăm standarde duble. Fusion Festival nu e doar muzică – e o comunitate, o voce. Iar vocea noastră nu poate fi redusă la tăcere de niște funcționari mărunți însetați de control”, au transmis organizatorii Fusion Festival, pe un site de socializare.
Fusion Festival din Arad contiinuă în acest weekend, cu concerte susținute de Natalia B., Cuibul, Unity of Opposites, Grimegod, Anton și Altar (11 iulie), Second Hand, Next Page, Apocalips, Aralez, Claymore Rezident-X și Byron (12 iulie).