
Muzicianul bănățean Freddy Stauber a lansat o melodie intitulată „The Rover” (Hoinarul), care se va regăsi pe viitorul material discografic al său, „Back Home Again”.
Freddy Stauber s-a născut la Lugoj și a făcut parte din una din cele mai cunoscute trupe din oraș, Betta, iar mai apoi a fost cooptat în formația Stelele, pe vremea când a fost student în Timișoara și a înregistrat alături de ei albumul discografic „Sonne im Herzen”, înregistrat live la Casa Tineretului. Mai apoi, artistul a devenit membrul formației lugojene Logic, trupă care a câștigat nenumărate premii, și a organizat „Zilele Muzicii Tinere“ din Lugoj.
„Am cântat, fiind etnici germani, la Școala Generală nr. 6, piese nemțești: valsuri, polci sau marșuri. Eu am ajuns solist vocal prin preselecție și cântam piese a lui Heintje, renumit cântăreț adoscelent din Germania. Cântam la Teatrul din Lugoj sau la Cântarea României, chiar și la Timișoara.
Mai apoi am studiat chitara. Am avut un concurs Cântarea României la Lugoj, la teatru, iar din juriu făceau parte, în primul rând, secretarii de partid, dar și personalități ale culturii cum a fost profesorul Remus Tașcău, dirijorul corului Ion Vidu. La Timișoara am câștigat premiul folk de la Cântare României cu piesa «Ciobanul amărât»”, își amintește artistul.
Artistul a părăsit România definitiv în anul 1987 și s-a stabilit în Germania, unde dincolo de proiectele sale în domeniul muzicii rock, a devenit cunoscut și ca solist de „schlager musik“ sub pseudonimul de Julian Sander. În ultimii ani, Freddy a înregistrat în studioul său o serie de proiecte muzicale și a lansat cartea „Aș putea oare deveni muzician…?!”. Cu trei ani în urmă Freddy Stauber a fost recompensat cu distincția de Ad Honorem, pentru merite deosebite in promovarea valorilor culturale lugojene în țară și în străinătate, de către organizatorii festivalului internațional Lugoj Clasic.