
„România este o țară mult mai sigură decât multe țări europene” datorită faptului că „are instituții care își fac treaba”, spune președintele Nicușor Dan. Acesta recunoaște că „din păcate, vedem numai eșecurile”.
Președintele Dan a comentat, ca răspuns la o întrebare, cazul polițistului agresat în județul Caraș-Severin, cerând măsuri ferme și proceduri rapide pentru consolidarea autorității statului.
„Parchetul, pentru un caz banal cum este cel de acolo, în două zile ar trebui să încheie cercetarea, că nu e nimic de cercetat.
Am văzut toți la televizor ce s-a întâmplat”, a declarat Nicușor Dan, subliniind că doar identificarea agresorilor este necesară.
Președintele consideră că astfel de cazuri trebuie să devină exemple pentru consolidarea respectului față de autorități: „Justiția, într-un an, să vedem cu toții, iată, niște oameni au îmbrâncit un polițist, au fost condamnați o lună de pușcărie sau, în fine, cât a fost, ca să imprimăm odată în mentalul colectiv că există stat în România”.
Președintele a spus că „România este o țară mult mai sigură decât multe țări europene” cu „unele instituții care își fac treaba”, dar „din păcate, vedem numai eșecurile”.
„Noi trebuie să consolidăm statul ăsta. Și asta înseamnă, pe de o parte, poliție, cu toate structurile care mă bucur că au intervenit foarte repede, dar asta înseamnă și parchet”, a concluzionat Dan.
Doi bărbați din Caraș-Severin au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au agresat un polițist care oprise un ATV condus de un tânăr băut și fără permis. Polițistul a fost nevoit să scoată pistolul din dotare pentru a se apăra de agresori.





