Proiectul „Out of the Box II” aduce arta în Penitenciarul Timișoara. 30...

Proiectul „Out of the Box II” aduce arta în Penitenciarul Timișoara. 30 de persoane private de libertate participă la ateliere de creație (foto)

0
DISTRIBUIȚI


În aceste zile, 30 de persoane aflate în detenție în cadrul Penitenciarului Timișoara participă la atelierele de creație artistică organizate prin proiectul cultural cu impact social „Out of the Box II”. Inițiativa deschide o nouă etapă în demersul artistei vizuale Regina Damian, care explorează conexiunea dintre arta contemporană și reintegrarea socială a persoanelor din sistemul penitenciar.

Proiectul, aflat la a doua ediție, propune un model sustenabil de colaborare între sectorul cultural și cel penitenciar, oferind deținuților un cadru autentic pentru exprimare personală, reflecție și reconstrucție identitară. Atelierele sunt coordonate de artiști și facilitatori culturali, iar scopul lor este de a încuraja participarea activă și creativitatea ca forme de redescoperire a sinelui și de repoziționare în raport cu societatea.

„Prin acest proiect ne dorim să generăm un impact pozitiv în viețile persoanelor aflate în detenție, să susținem incluziunea socială și să întărim coeziunea comunității din Timișoara, evidențiind rolul transformator al artei și culturii”, a declarat Regina Damian, coordonatoarea proiectului. Ea subliniază că „Out of the Box II” vizează în special grupurile aflate la marginea societății, cărora le oferă o șansă reală de exprimare și reintegrare.

Proiectul se va încheia cu o expoziție publică, organizată în centrul Timișoarei, care va prezenta lucrările realizate în cadrul atelierelor. Vernisajul, programat în contextul Zilei Timișoarei, va reprezenta o punte simbolică și reală între spațiul penitenciar și comunitatea civilă, oferind un prilej de întâlnire, dialog și validare.

„Out of the Box II” continuă direcția trasată de prima ediție, desfășurată în 2024, și reafirmă forța artei ca instrument de transformare socială. Totodată, proiectul contribuie la o conversație necesară despre empatie, dreptul la a doua șansă și importanța incluziunii sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.